Curtea de Apel Oradea a pronunțat sentința definitivă în cazul celor doi tineri din Carei, acuzați că l-au bătut și schingiuit pe un vecin, până acesta din urmă a murit. Instanța a menținut condamnarea aplicată de Tribunalul Satu Mare, care i-a trimis pe Marcel Nicolae Kis și pe Emanuel Kadar pentru 10 ani într-un centru de detenție, pentru că erau minori la momentul comiterii crimei. Judecătorii au ținut cont de violența extremă de care au dat dovadă autorii crimei, care au lovit victima cu pumnii și cu o rangă și chiar au încercat să-i taie organele genitale.
Între familia lui Marcel Kis și cea a victimei, un bărbat de 40 de ani, existau de ceva neînțelegeri. Anchetatorii au aflat că, vecini fiind, oamenii se certau pe fondul consumului de alcool, iar conflictele chiar degeneraseră în violențe fizice.
Pe 24 septembrie 2019, tatăl lui Marcel Kis fusese până la vecinul său, care a refuzat să-l servească cu alcool, motiv pentru care s-au luat la bătaie. Bărbatul s-a întors acasă, unde le-a povestit fiilor săi ce s-a întâmplat.
Unul dintre băieți, Marcel, pe atunci în vârstă de 16 ani, a hotărât să se răzbune și, în aceeași seară, s-a dus spre casa vecinului însoțit de Emanuel Kadar, un prieten al său, în vârstă de 17 ani. Acesta din urmă avea și un motiv personal de a se răfui cu victima, care îl amenințase în trecut cu cuțitul.
În jurul orei 18:00, cei doi au spart ușa casei vecinului lor, pe care l-au găsit băut, dormind cu capul pe masă. L-au lovit de mai multe ori cu pumnii mai ales în cap și în piept. În ciuda rugăminților bărbatului, au dat cu el până au obosit, după care au plecat. Sângele de pe hainele lor a fost observat de fratele lui Kis, căruia i-au spus că l-au bătut pe vecinul lor: ”i-am dat în gură până nu a mai putut.”
Lovit cu ranga și tăiat cu cuțitul
După un timp, cei doi s-au întors în casa victimei, de această dată înarmați cu o rangă. I-au dat lovitură după lovitură și s-au oprit doar la venirea tatălui lui Marcel Kis. Acesta i-a luat de acolo, dar nu a anunțat autoritățile.
În schimb, după plecarea sa la serviciu, băieții au decis că nu și-au terminat treaba cu victima și au revenit în locuința acesteia. Scenele de o cruzime greu de imaginat sunt relatate în hotărârea Curții de Apel Oradea, publicată pe portalul Rejust:
”Cei doi coinculpaţi au dezbrăcat-o pe victimă, au continuat să exercite acte de agresiune şi cu ajutorul unui cuţitaş pe care l-au găsit în bucătărie, au încercat să-i taie penisul. Întrucât cuţitaşul nu tăia bine, inculpatul (Kis – n.n.) a abandonat ideea, dar a făcut mai multe tăieturi pe membrele victimei. Actele de agresiune au continuat până în jurul orei 20:00 când cei doi inculpaţi au decis să abandoneze victima dezbrăcată, într-o stare în care abia reuşea să bolborosească cuvinte neinteligibile. A doua zi dimineaţa, victima a fost găsită decedată.”
Instanța a reținut că tinerii au acționat cu cruzime: ”Curtea are în vedere şi faptul că pe corpul victimei au fost găsite cu ocazia efectuării autopsiei, între 40-50 de plăgi tăiate, niciuna aptă să conducă la un rezultat tanatogenerator, ci doar apte să provoace suferinţe inutile victimei. Că aceasta a fost intenţia lor rezultă şi din aceea că în momentele în care victima şi-a pierdut cunoștința, au stropit-o cu apă ca să-şi revină şi să simtă în continuare actele de agresiune exercitate asupra ei.”
Inculpații au susținut că au vrut doar să-i aplice victimei o corecție
În timpul anchetei și a procesului, cei doi inculpați au susținut mereu că nu au vrut să ucidă victima, ci doar să-i aplice o corecție fizică. Judecătorii le-au respins apărarea, arătând că au fost trei episoade consecutive de violențe, bărbatul a fost atacat cu o rangă și cu un cuțit și a fost abandonat în locuință, singur, fără a fi anunțate autoritățile.
Instanța nu a fost de acord nici cu provocarea invocată de Marcel Kis, care a susținut că a comis fapta ”sub stăpânirea unei tulburări puternice determinată de violenţa fizică împotriva tatălui şi de atingerea gravă a demnităţii mamei sale”.
”Curtea reţine că agresarea tatălui inculpatului poate constitui un act provocator, dar riposta nu îndeplineşte toate cerinţele legale şi anume aceea privind momentul la care aceasta a fost comisă. (…) Comiterea infracţiunii în stare de provocare este concomitentă sau ulterioară actului provocator, dar suficient de aproape de acesta deoarece prin scurgerea timpului efectele produse de el se estompează. Or, în speţă intervalul de timp este suficient de mare pentru ca conduita persoanei vătămate să nu mai aibă relevanţă penală.”
Judecătorii au mai aflat că Marcel Kis nu era la prima ”corecție” aplicată victimei, pe care a mai lovit-o și altă dată. ”Mi s-a părut distractiv ca din când în când să-l mai bat”, le-a spus tânărul magistraților.
În ceea ce-l priveşte pe Emanuel Kadar, acesta pare a se lăuda, într-o convorbire telefonică înregistrată de un martor, cu bătaia aplicată victimei: ”I-am rupt mâna, picioarele, coastele, nasul, maxilarul”; „l-am lăsat inconştient, nu o să-şi aducă aminte nimic, de abia a respirat, două ore tot am dat pe el”. În fața anchetatorilor, însă, a încercat să arunce vinovăția asupra tatălui lui Kis, cu care vecinul agresat avusese în aceeași zi o altercație. Mai mult, în mesajele trimise unui martor arăta că va încerca să profite de poziţia familială pe care o are: ”Pe cine crede: pe o familie de săraci, care nu au bani de pâine, sau pe mine, care am ce-mi trebe şi am martori că nu am fost acolo.” În plus, susținea că nu ar fi lăsat în urmă nicio urmă, nicio amprentă.
Pe 5 ianuarie 2022, Tribunalul Satu Mare le-a aplicat lui Kadar și lui Kis măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 10 ani. În plus, i-a obligat la plata a 15.000 de lei cheltuieli judiciare. Sentința instanței sătmărene a fost menținută, miercuri, de Curtea de Apel Oradea, care a respins, ca nefondat, apelul inculpaților.