Proiectul eTwinning YEP-Youth European Parliament a început în toamna anului 2023 şi s-a finalizat în mai acest an. Proiectul a avut ca obiective familiarizarea elevilor cu modul de
lucru al Parlamentului European, dezvoltarea cunoștințelor referitoare la istoria Uniunii Europene, a instituţiilor sale, precum şi dezvoltarea unei legături între ţări ale Uniunii Europene cu scopul promovării devizei UE- Unitate în diversitate.
România a fost reprezentată în acest proiect de 10 elevi din clasa a IX-a B, de la Liceul Teoretic Constantin Șerban din Aleşd, judeţul Bihor sub coordonarea prof.dr. Antonia Silaghi.
La începutul proiectului, profesorii din ţările implicate în proiect: Grecia, Italia, Belgia, Luxemburg, Portugalia, Franţa şi România, au realizat mai multe întâlniri online în cadrul cărora au stabilit etapele şi metodele de lucru. Astfel, elevii au fost împărţiţi încă de la început în grupuri de lucru ale „Parlamentului tinerilor europeni”, grupuri de lucru în număr de 8: House tradition 1 şi 2, Heart Solidarity 1 şi 2, Tree Ecology 1 şi 2, Globe Liberty 1 şi 2.
Elevii români, în număr de 10 au făcut parte din primele 5 grupuri. În cadrul acestor grupuri, elevii au trebuit să discute împreună, să realizeze fiecare câte un logo pentru grupul lor, iar apoi sub îndrumare profesorului responsabil de grup, să voteze cel mai bun logo care să reprezinte grupul parlamentar din care fac parte. Apoi, fiecare grup de câte doi elevi dintr-o şcoală, au adus propuneri legislative în grupul parlamentar din care făceau parte, au dezbătut împreună legile propuse şi au ales câte un speaker care să ducă în plenul Parlamentului tinerilor (o întâlnire online între toţi elevii din toate şcolile partenere) cele mai bune propuneri de legi şi desigur să le susţină.
La final elevii au participat la întrunirea în plen a Parlamentului tinerilor europeni, au discutat legile propuse şi au votat pentru cele care au considerat că ar putea fi puse în practică cu
adevărat. Desigur, pe parcursul proiectului, elevii au avut în şcolile lor activităţi prin care au învăţăt despre istoria Uniunii Europene, despre funcţionarea Parlamentului European, au realizat tururi virtuale ale PE cu scopul de a înţelege modalitatea de funcţionare, de adoptare a legilor, etc. Pe lângă competenţele de comunicare în limba străină, competenţele digitale şi de cetăţenie europeană, elevii noştri şi-au dezvoltat valori şi atitudini pozitive faţă de alte culturi, faţă de Uniunea Europeană şi instituţiile sale, înţelegând beneficiile unui stat membru dar şi responsabilităţile care derivă din aceasta, abilităţi de rezolvare a problemelor, şi-au dezvoltat creativitatea şi nu în ultimul rând au învăţat să-şi susţină punctul de vedere atunci când au propus o lege, aducând argumente în spiritul acesteia.
Proiectul a fost depus pentru evaluare în vederea obţinerii certificatului de calitate naţional, şcoala din Franţa deja obţinând această certificare. De asemenea se are în vedere transformarea acestui proiect într-un proiect Erasmus.