Directorul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii ( FNGCIMM) a oferit detalii referitoare la cum merge Programul Start-Up Nation.
„La Start-Up Nation, Ministerul Antreprenoriatului a trimis la cele 6 instituții 10.000 de planuri de afaceri. În acest moment, noi avem cam 100 de cereri pe zi și ele se multiplică. Practic sunt 1500 de planuri deja aprobate, deci am trecut de 15% din planurile care sunt aprobate în bancă, suntem la zi, adică se transmite cererea de garantare. Până în momentul acesta sunt 300 e milioane de lei, banii instituțiilor financiar-bancare, deja aprobați și fondul a garantat cu 80% adică 194 de milioane de lei sunt garanții acordate din sursele proprii ale Fondului Național de Garantare.
Aici aș face o precizare pentru că în decizia Comisiei Europene pentru Start-Up este un comision de garantare de 3,6. Am obținut o derogare la Consiliul Concurenței și Comisia Europeană, astfel încât pentru acest program, având în vedere că este și intervenția statului pe ajutor de stat de 200.000 de lei, să avem un comision de garantare mai scăzut și a ieșit undeva la 2,1 pentru că aceste costuri din sursele proprii ale Fondului sunt suportate de mediul de afaceri.
Spre deosebire de Femeia Manager unde valoarea medie finanțată a proiectului este 100.000 de euro, la Start-Up Nation este undeva la 400.000 de lei, deci practic 200.000 de lei este alocația financiară nerambursabilă, iar diferența până la 400.000, adică 50%, sunt cheltuieli neeligibile, adică contribuția proprie și alte taxe și aici garantăm 80% dintr-un credit mediu de 400.000 de lei, spre deosebire de Femeia Manager unde e un credit de 500.000 și garantăm 80%.”, a spus Dumitru Nancu pentru dc news.ro.
Care sunt condițiile
„Aici, firmele trebuiau să fie înființate după 31 ianuarie 2020, și comunicarea Comisiei spune că ești Start-Up în primii 3 ani de activitate. Acest program a început în luna decembrie a anului precedent, în 2022, și nu erau condiții decât ca firma să fie în categoria Start-Up, putea să aibă activitate, putea să nu aibă activitate.
Marea majoritatea nu avea nicio activitate, de aceea a fost foarte importantă intervenția Fondului de Garantare pentru că, pe lângă capital de cofinanțare, mai sunt cheltuieli neeligibile și Start-Up-urile nu sunt finanțate de instituțiile financiar-bancare neavând istoric. De aceea am creat acest instrument prin care acordăm acest credit punte, după care are aceeași opțiune ca și la Femeia Manager.
După ce intră alocația financiară nerambursabilă este decontată de către minister. După ce se face monitorizarea antreprenorul are opțiunea fie de a continua creditul respectiv și folosește suma în scopuri pentru dezvoltarea întreprinderii, fie achită jumătate din credit sau închide tot creditul. El se transformă într-un credit normal, de investiții, pe o perioadă de minim 5 ani de zile.”, a spus Dumitru Nancu la DC News și DC Business.