Duminică, la Sighiștel au fost comemorați 105 ani de la masacrul din Sighiștel, un eveniment tragic, unde niște săteni au plătit prețul vieții pentru că au fost români!








<Eroii n-au mai apucat să plângă
S-au închinat cu mâna stângă
În dreapta îşi ţineau dragostea de ţară
Au apucat doar să se-nchine şi să moară.
Eroii noştri dorm cuminţi
Au apucat doar să se-nchine şi să moară.
Eroii nu mai au nevoi
Eroii ne mai au pe noi”
Așa își începe discursul ,primarul comunei Câmpani la ceremonia de comemorare a eroilor martiri ai satului Sighiștel!
Momente de emoție trăite de localnicii din Sighiștel, cu ocazia împlinirii a 105 ani de la masacrul din Sighiștel, momente care au fost onorate de armata română și nu în ultimul rând de un sobor de preoți împreună cu Protopobul de Beiuș!Ultimul eveniment de acest fel în comuna Câmpani a fost în 1997 când a fost prima oară inaugurat,monumentul fiind construit de către Inspectoratul Judetean de Politie Bihor și de către Primăria Câmpani !Acum la inițiativa primarului social democrat al comunei, doamna Valentina Țoța, monumentul a fost reabilitat și renovat, fiind într-o stare avansata de degradare .
La data de 3 martie 1919, în zona satului Sighiștel din Comitatul Bihor, mai mulți etnici români au fost uciși de către subunități militare maghiare venite de la Băița.
Potrivit scrierilor lui Corneliu Mezea din anul 1933, primii patru români uciși au fost Sofron Baicu, Teodor Pele, Mocsin Zoica și Sandre Zoica.
În cartea sa intitulată “Calvarul Bihorului“ publicată în anul 1994 la Oradea, Stelian Vasilescu redă câteva citate din Corneliu Mezea referitoare la execuția etnicilor români:
“În Valea Lupului, pe drumul spre Sighiștel, ne spune Corneliu Mezea, “de cele două părți ale șoselei, alte două cruci, cu aceeași inscripție (ca și pe troița a trei martiri din Câmpanii de jos și Câmpanii de sus) îți arată locul de execuție și veșnică odihnă a lui Sofron Baicu și Teodor Pele, de o parte, iar peste drum, în dreapta, a lui Mocsin Zoica și Sandre Zoica””
Cercetătoarea Flamina Flaur confirmă informațiile despre cei 4 martiri și în plus vine și cu detalii în completare….acești martiri români au fost uciși de către soldații maghiari aflați sub comanda locotenentului Karacsony Eugen cu sediul la Lunca.
“Jafurile se țineu lanț. Înarmați până în dinți, descindeau aproape zilnic prin satele românești, intrau prin ogrăzi, prin grajduri, prin casele oamenilor și luau tot ce găseau bun de întrebuințat sau păstrat.
Așa apăru într-o zi de luni de dimineață, la 3 martie 1919, în prima zi din postul mare, la capătul din jos al satului Sighiștel. O căruță a unui român din Băița, Ștefan a lui Simion, luat cu forța de cinci secui, veniți cu intențiunea să facă în ziua aceea perchezițiune în sat.

(…) Unul dintre ei coborând de pe șireglă, fiind beat, nu observă că șnurul de la focosul unui granat se agață de un cui și luă foc, omorându-l pe loc. Ceilalți, pentru moment nu-și deteră seama de ce se întâmplase și crezură că sunt atacați de săteni. Începură să alerge prin toate părțile, împușcând prin case și aruncând granate prin curțile oamenilor. Când terminară cartușele și granatele, unul din ei trecu la Băița unde le era detașamentul și ceru ajutor, spunând că au fost atacați de valahii răsculați.
La două ceasuri după amiază, un pluton de săcui și bolșevici cu o grupă de mitraliere, sub conducerea lui Szanto din Băița, a sublocotenentului Ponsicki și a maiorului Debreczi, veni spre Fânață, se opri deasupra satului, luându-l sub foc, apoi intrară cu asalt în sat, dând foc la tot ce nu putea fi jefuit și dus cu ei.
