Un agent a promis că o persoană va fi angajată în cadrul IPJ Satu Mare, prin susținerea formală a unui concurs de angajareProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Vasile Suciu agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și o persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, scrie presasm.ro Acesta din urmă l-ar fi prevenit pe Suciu Vasile despre unele acte procedurale desfășurate de procurori, cee ace ar fi îngreunat bunul mers al anchetei.
„În perioada decembrie 2019 – februarie 2020, inculpatul Suciu Vasile, agent de poliție, ar fi promis celuilalt inculpat că va face demersuri astfel încât o rudă a acestuia din urmă să fie angajată în cadrul IPJ Satu Mare, prin susținerea formală a unui concurs de angajare și ulterior, după câteva luni, să fie transferată la IPJ Cluj.
În continuare, în perioada februarie – iunie 2020, inculpatul Suciu Vasile, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Poliției Române, ar fi pretins suma de 13.000 euro de la celălalt inculpat, din care suma de 5.000 de euro a fost pretinsă și primită pentru o presupusă persoană din București, iar diferența urma să fie achitată după angajarea promisă. În cele din urmă, promisiunea nu s-a realizat”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
În cursul urmăririi penale, celălalt inculpat l-ar fi prevenit pe Suciu Vasile despre unele acte procedurale desfășurate de procurori, împrejurare de natură a îngreuna bunul mers al anchetei, precizează procurorii DNA, citati de presa sm.ro