Curtea de Apel Oradea a pronunțat, luni, sentința definitivă în cazul unui cuplu care a sechestrat o tânără și, prin bătăi și amenințări, a obligat-o să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați. Judecătorii au fost mai severi decât magistrații instanței de fond, Judecătoria Oradea, și au majorat atât pedepsele aplicate femeii și bărbatului implicați în sechestrarea și agresarea victimei, cât și pe cele date celor care au violat-o pe tânără. Mai mult, unul dintre aceștia din urmă, condamnat în primă instanță cu suspendare, a fost trimis în pușcărie pentru 5 ani.
Potrivit minutei Curții de Apel Oradea, Melania Chișe (fostă Varga) a fost condamnată la 7 ani și 10 luni de închisoare pentru acuzațiile de loviri sau alte violențe, lipsire de libertate și coautorat la viol. În primă instanță, Judecătoria Oradea i-a aplicat o pedeapsă de 6 ani și 10 luni de închisoare.
Acuzat de lipsire de libertate și viol, Marius-Florin Zolezsak, iubitul Melaniei Chișe, a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la 6 ani și 2 luni de detenție, cu aproape doi ani mai mult decât pedeapsa aplicată de instanța de fond.
Ceilalți doi inculpați, Iosif Lăcătuș și Marcel Lazăr, ambii acuzați de viol, vor sta după gratii câte 5 ani. Pedeapsa este cu un an mai mare în cazul lui Lăcătuș și dublă față de cea inițială în cazul lui Lazăr. În cazul acestuia din urmă, Curtea a înlăturat dispoziția instanţei de fond de reţinere a circumstanțelor atenuante care îi aduseseră, în primă fază, suspendarea executării pedepsei.
În plus, instanța a menținut daunele morale stabilite de Judecătoria Oradea. Astfel, cei patru inculpați trebuie să-i plătească victimei lor, în total, 22.000 de euro.
Pedeapsa cea mai gravă, aplicată Melaniei Chișe, este justificată de violența cu care aceasta a acționat asupra victimei, au stabilit anchetatorii. Pe motiv că tânăra i-ar fi făcut avansuri iubitului său, Chișe a sechestrat-o în locuința sa, dar și în mașina lui Zolezsak, și a lovit-o de mai multe ori, umplând-o pur și simplu de sânge. Pe lângă aceasta, a obligat-o pe victimă să întrețină relații sexuale orale atât cu Zolezsak, cât și cu alți doi bărbați – Marcel Lazăr și Iosif Lăcătuș.
Sentința vine după ce, pe 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Oradea înlătura dispoziţiile instanţei de fond de admitere a procedurii recunoaşterii învinuirii și dispunea rejudecarea procesului.
24 de ore de bătăi și violuri
Întâmplarea s-a petrecut în 2018, când, pe 10 aprilie, victima s-a dus acasă la Neta, cum i se spunea Melaniei Chișe. După ce au mâncat și au băut împreună, au plecat să se plimbe prin oraș, cu mașina condusă de Marius-Florin Zolezsak. După ce au petrecut până târziu pe malul Crișului Repede, s-au întors acasă la ”Neta”. Din acel moment, victima susține că nu-și amintește nimic până a doua zi dimineața, când a fost trezită de loviturile pe care Melania Chișe i le aplica fără oprire, pe motiv că ”s-a dat” la iubitul ei.
Au urmat 24 de ore de teroare pentru tânăra pe care Chișe și Zolezsak nu au vrut să o lase să plece acasă. Ținută în apartamentul celor doi ori plimbată cu mașina prin oraș și prin împrejurimi, victima a fost agresată de mai multe ori de către Melania Chișe și obligată să-l satisfacă sexual pe iubitul acesteia, într-o zonă retrasă de pe malul Crișului Repede.
Mai mult, agresoarea a adus alți doi bărbați și a forțat-o pe tânără să aibă raporturi intime cu aceasta. Tânăra a fost lăsată să plece abia pe 12 aprilie, dimineața. I-a povestit totul mamei sale și, însoțită de aceasta, a depus plângere la Poliție și a cerut un certificat medico-legal care a atestat agresiunile suferite.
În timpul cercetării penale, Melania Chișe s-a prevalat de dreptul la tăcere, în timp Marius-Florin Zolezsak le-a spus anchetatorilor că victima a făcut totul de bună-voie. Că polițiștii și magistrații nu l-au crezut, o arată și pedepsele finale aplicate în acest dosar.