O femeie din cartierul Ferentari, cunoscută sub porecla „Baba” în lumea traficanților de droguri, a fost condamnată recent de Tribunalul Iași la 14 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de droguri. Aceasta nu se află la prima abatere, având o condamnare anterioară din 2011 și fiind implicată într-un proces în derulare la Curtea de Apel București din 2017.
După mutarea la Iași, „Baba” și-a continuat activitățile ilegale, iar polițiștii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate au început să audă despre ea în martie 2023. Anchetatorii au descoperit că femeia vindea heroină și metadonă în Iași de câteva luni. De asemenea, avea o complice, o prietenă, care o ajuta în aceste activități. Femeia a fost greu de prins, deoarece nu folosea un telefon pentru a comunica cu clienții. În plus, majoritatea clienților consumau drogurile direct în casa ei, fără să plece cu marfa.
În iunie 2023, un investigator sub acoperire a reușit să cumpere de la ea aproape 4 grame de heroină, acetaminofen și cofeină. Ulterior, anchetatorii au documentat alte două tranzacții înainte de a efectua o percheziție domiciliară.
Când poliția a ajuns la ușa ei, femeia a fost foarte cooperantă și le-a dat dozele pe care le deținea. În urma percheziției, aceștia nu au mai găsit alte droguri, însă femeia le-a mai dat voluntar încă 4,63 grame de heroină și suma de 7.800 lei, probabil provenită din vânzarea drogurilor.
În mai puțin de un an, cele două prietene au fost judecate și trimise în închisoare. Avocatul femeii a subliniat vârsta înaintată a clientei și motivul pentru care recurgea la astfel de fapte pentru a face bani: avea nevoie să întrețină cei 10 copii pe care îi avea. De asemenea, una dintre fiicele ei a devenit campioană europeană la haltere.
Pentru că a colaborat cu anchetatorii și și-a recunoscut fapta, femeia a fost condamnată la 10 ani de închisoare, pedeapsa fiind contopită cu cea din dosarul deschis la București, rezultând o sentință finală de 14 ani și 4 luni de detenție. Complicea ei a primit o sentință de 5 ani de închisoare.
Instanța a mai reținut sechestrul asigurator aplicat prin ordonanța procurorului din data de 26.06.2023 pentru suma 50 de euro și 7.820 lei, confiscarea sumelor obținute de inculpate ca urmare a vânzării de heroină investigatorilor sub acoperire respectiv 1.400 lei de la inculpatele P.N. și I.V. și 1.500 lei de la inculpata P.N., dar și 11,32 grame heroină.
Decizia Tribunalului Iași, ce o vom reda în următoarele rânduri, nu este definitivă și poate fi contestată în apel.
“Tip soluție: Condamnare https://portal.just.ro/99/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar
Soluția pe scurt:
I. În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, după aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata P.N. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale). În baza disp. art. 67 alin. 2 Cod penal, instanța va interzice inculpatei P.N., zisă „Baba”, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cod penal. În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, va interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Instanța constată că infracțiunea de „trafic de droguri de mare risc”, pentru care este în prezent judecată inculpata P.N., zisă „Baba”, este concurentă cu infracțiunile de „trafic de droguri de mare risc” și „constituire a unui grup infracțional organizat” pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani și 8 (opt) luni închisoare, respectiv 3 (trei) ani pedeapsa complementară, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, prin sentința penală 1142/12.10.2021 în dosarul nr. 39982/3/2017* al Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1964/07.12.2023 a Curții de Apel București. Descontopește pedeapsa rezultantă, respectiv:
a) 8 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 Legea 143/2000, art. 2 alin. 2 Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 3 (trei) ani;
b) respectiv 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. 2, raportat la art. 367 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani.
c) sporul de pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, pe care îl va înlătura.
Conform art. 39 alin. 1 lit. b, raportat la art. 38 alin. 1 Cod penal, instanța va contopi pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatei prin prezenta sentință, cu pedepsele de 8 ani închisoare și 5 ani închisoare, aplicate inculpatei prin sentința penală 1142/12.10.2021 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală 1964/07.12.2023 a Curții de Apel București, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare sporită cu 4 (patru) ani și 4 (patru) luni, pedeapsa rezultantă fiind 14 (paisprezece) ani și 4 (patru) luni de închisoare. Conform art. 45 alin. 3 Cod penal, instanța va contopi pedepsele complementare, urmând a aplica interdicția exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă care se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. Conform art. 45 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 45 alin. 3 lit. a, instanța va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pedeapsă care se va executa potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei P.N. durata reținerii și arestării preventive de la 22.07.2017 la 20.02.2018 și a arestului la domiciliu de la 20.12.2018 la 12.12.2019, precum și arestului preventiv de la data de 21.06.2023 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale 1142/12.10.2021 pronunțată în dosarul nr. 39982/3/2017* al Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1964/A/07.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel București și dispune emiterea pe numele P.N. a unui nou mandat corespunzător pedepsei cu închisoarea pronunțată în prezenta hotărâre. În baza art. 40 alin. 3 Cod penal, deduce perioada executată de la data de 08.12.2023 la zi. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale 1142/12.10.2021 pronunțată în dosarul nr. 39982/3/2017* de Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr. 1964/A/07.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel București. În baza art. 399 alin.1 C.pr.pen., va menține măsura arestului preventiv luată față de inculpata P.N. zisă „Baba”. În baza disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța va dispune prelevarea de la inculpata Pisică Niculina, zisă „Baba”, de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza disp. art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, va informa inculpata P.N. , zisă „Baba”, că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
II. În baza art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, instanța va condamna pe inculpata I.V. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată. În baza disp. art. 67 alin. 2 Cod penal, instanța va interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cod penal. În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei I.V. durata reținerii și arestării preventive de la 21.06.2023 până la data de 22.05.2024. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, va menține măsura controlului judiciar luată față de inculpata I.V. În baza disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța va dispune prelevarea de la inculpata Iancu Violeta de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza disp. art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, va informa inculpata Iancu Violeta, că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
III. În baza art. 404 alin. 4 lit. c, raportat la art. 249 alin. 4 Cod procedură penală, instanța va menține măsura sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța procurorului din data de 26.06.2023 asupra sumelor de bani, respectiv 50 de euro și 7.820 lei, ridicate de la inculpata P.N. În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată, coroborat cu art. 112, alin. 1 lit. f Cod penal, va dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri, deținute în afara prevederilor legale: A. de la inculpata P.N.: Cantitatea de 3,34 grame pulbere care conține heroină (RCTS 1669013/29.06.2023); Cantitățile de 3,43 grame (proba nr. 1) și 0,81 grame (proba 2) pulbere care conține heroină (RCTS 1669014/29.06.2023); Trei cântare electronice pe care s-a pus în evidență Heroina și Cocaina (RCTS 1669034/07.07.2023); B. de la inculpatele P.N și I.V. Cantitatea de 3,74 grame pulbere care conține heroină (RCTS 1669000/19.06.2023); În temeiul art. 16 alin. 2 Legea 143/2000, coroborat cu art. 112, alin. 1 lit. e Cod penal, republicată, instanța va dispune confiscarea sumelor de bani obținute de inculpate ca urmare a vânzării de heroină investigatorilor sub acoperire: 1.400 lei de la inculpatele P.N și I.V.; 1.500 lei de la inculpata P.N.. În temeiul art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000, coroborat cu art. 112, alin. 1 lit. e Cod penal, va dispune confiscarea sumelor de 7.820 lei și 50 euro asupra cărora s-a instituit sechestru asigurător prin ordonanța din 26.06.2023, ridicate de la inculpata P.N.. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatele P.N. și I.V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum total de 8.404,8 lei (din care suma de 5.004,8 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale), din care inculpata P.N. va plăti suma de 4.202,4 lei, iar inculpata I.V. va plăti suma de 4.202,4 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunțată astăzi, 10.07.2024, prin punerea hotărârii la dispoziția inculpatelor și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.”
Document: Hotărâre 419/2024, 10.07.2024