Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat Nokian Tyres un împrumut de 150 de milioane de euro pentru construirea în România a primei fabrici din lume care va produce anvelope de autoturism, fără emisii de dioxid de carbon (CO2), a anunţat instituţia financiară internaţională, printr-un comunicat, relatează Agerpres.„Finanţarea companiei finlandeze are drept scop construirea unei fabrici de ultimă generaţie în nord-vestul României, la Oradea. Acest sprijin reafirmă angajamentul BEI faţă de acţiunile climatice, precum şi faţă de dezvoltarea regională şi coeziunea socială în Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul BEI.
Fabrica de la Oradea, prevăzută să fie finalizată în 2027, va crea aproximativ 500 de locuri de muncă cu normă întreagă şi va ajuta la combaterea declinului demografic din regiune, precizează sursa citată.
„Colaborarea noastră cu Nokian Tyres va contribui semnificativ la dezvoltarea zonei de nord-vest a României. De asemenea, va face regiunea mai atrăgătoare pentru alţi posibili investitori”, a declarat vicepreşedintele BEI, Ioannis Tsakiris, citat în comunicat.
Fabrica va avea aproximativ 100.000 de metri pătraţi şi se va baza pe energie verde obţinută din surse cu zero emisii CO2, inclusiv energie verde produsă local, precum şi pe tehnologii avansate, pentru a preveni emisiile de CO2.
Uzina va produce până la 6 milioane de anvelope anual, odată ce va atinge capacitatea maximă în 2027. Operaţiunile comerciale vor începe în prima parte a anului 2025 iar capacitatea se va mări gradual în 2026. Amplasamentul va include şi un depozit pentru distribuţia de anvelope.
„Fabrica noastră din România va fi un reper în industria de profil şi va avea o abordare holistică a durabilităţii, ceea ce va include utilizarea doar de surse de energie fără emisii de CO2 şi de procese extrem de automatizate, eficiente din punct de vedere energetic. BEI este un partener important în proiectul nostru de investiţii, iar acordul de finanţare ne permite să dezvoltăm şi mai mult durabilitatea industriei de anvelope”, a declarat Leena Kaipainen, vicepreşedintă şi trezorieră a grupului Nokian Tyres.
Potrivit comunicatului citat, acordul de împrumut se aliniază cu obiectivele BEI privind acţiunile climatice şi durabilitatea mediului, şi aderă la principiile Acordului de la Paris. Pe lângă acţiunile climatice, acest proiect vizează şi câteva obiective de dezvoltare durabilă, inclusiv condiţii de muncă decente şi creştere economică, industrie, inovare şi infrastructură, consum şi producţie responsabile şi politici climatice.