Hotărârea CJUE în cauza revocării și refuzului statutului de refugiat
Curtea de Justiție, în Hotărârea din 6 iulie, a precizat condițiile de adoptare a refuzului în privința resortisantului unei țări ...
Curtea de Justiție, în Hotărârea din 6 iulie, a precizat condițiile de adoptare a refuzului în privința resortisantului unei țări ...
Admisibilitatea cererii adiționale în ipoteza în care reclamantul, prin intermediul acesteia, a modificat cererea principală sub aspectul cadrului procesual pasiv, ...
Doi scriitori, mai exact Paul Tremblay, autorul cărții “The Cabin at the End of the World” și Mona Awad, autoarea ...
Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat azi, 6 iulie, că a publicat raportul privind activitatea desfăşurată în anul ...
Legea 140/2022, publicată în 20 mai în Monitorul Oficial, acoperă vidul legislativ creat de decizia Curții Constituționale, mai exact Decizia ...
Preasfintitul Virgil a participat astazi in aula Academiei Romane la aniversarea a 100 de ani de viata a domnului Academician ...
Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea, județul Bihor a fost primul din țară care găzduiește, din anul școlar 2022-2023, un centru ...
<Una dintre cele mai semnificative investiții din istoria modernă a orașului Salonta a început ieri, odată cu predarea-primirea amplasamentului de ...
Așa au decis judecătorii Tribunalului Sibiu fiindcă procesul său s-a judecat 17 ani. Fondatorul MISA a deschis un proces împotriva ...
Prima firmă, în imobiliare, și-a deschis-o la 18 ani, dar ulterior a găsit alt domeniu care i se potrivește mai ...
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.
© 2020 BihorJust.ro