Deviza administrației Ioan Gligor este < nu taxe pentru oameni, orice centimetru pătrat exploatat pentru oameni>. Conform acestui principiu, azi în zona industrială Oșorhei sunt 27 de firme pe cele 18 ha de teren. <Vrem să extindem această zonă industrială cu încă 5 ha deoarece există cerere în acest sens>, e declarat primarul de Oșorhei Ioan Gligor pentru bihorjust.ro. Conform primarului, cea mai mare investiție de până acum din zona industrială este de 7,5 milioane euro, și este vorba despre o multinațională care va face producție și care va avea 250 de angajați.
Când a fost gândită această zonă industrială condiția era ca o firmă care își asumă o investiție de minimum 3 milioane de euro și crearea a cel puțin 150 de locuri de muncă, să poată negocia direct pentru terenurile dorite, Contractele urmau a fi încheiate pe 25 de ani, cu posibilitatea prelungirii la 49. Strategia Primăriei Oșorhei pe termen lung este să își asigure venituri proprii pentru a fi siguri că indiferent ce culoare politică au cei din Guvern au resurse,< ne dorim să fim independenți, iar venituri putem atrage doar prin investitori. 65% din impozitele pe salarii se întorc la noi, așa că trebuie să avem cât mai mulți salariați în comună>, spune primarul. Zona industrială e plasată între DN 1 și calea ferată, la ieșirea spre Aleșd, în vecinătatea altor fabrici.