Un orădean de 38 de ani a fost condamnat definitiv, printr-o sentință pronunțată, joi, de Curtea de Apel Oradea, la 3 ani de închisoare cu executare pentru o adevărată salbă de infracțiuni rutiere comise într-o singură zi. Astfel, fără să aibă permis, dar băut bine, bărbatul s-a urcat la volanul unei mașini neînmatriculate pe care pusese un număr fals. Mai mult, anchetatorii au aflat că în urmă cu trei ani a mai fost condamnat la închisoare, dar cu suspendare, tot pentru că a condus băut și fără permis.
Pe 10 aprilie 2021, într-o sâmbătă, polițiștii de la Biroul Rutier Oradea l-au reținut pe Istvan Ferencz Elek pentru nu mai puțin de patru infracțiuni. ”În timp ce conducea un autoturism (pe Strada Gurghiului, din Oradea – n.n.), fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și având o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, a acroșat un autoturism oprit într-o parcare. (…) Autoturismul condus de acesta avea expirată perioada de valabilitate a numărului provizoriu de înmatriculare și avea montate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare”, explicau polițiștii, printr-un comunicat al Biroului de presă al Poliției Bihor.
Analiza ulterioară a probelor de sânge a indicat o alcoolemie de 2,81 g/l alcool pur în sânge, un ”mic” record în domeniu. De altfel, în timpul anchetei inculpatul a recunoscut că în ziua în care a fost reținut de polițiști a băut, de dimineața până după-amiaza, 2 litri de vin de casă, 4 doze de bere și 200 de grame de pălincă. S-ar fi oprit cu o oră înainte de a se urca la volan și ”ar fi realizat actul de conducere pentru a aduce un coleg la domiciliul lui, pentru a dezmembra autoturismul, despre care cunoștea că nu este înmatriculat, el fiind ce care a montat pe autoturismul condus plăcuța cu numărul de înmatriculare fals”, se arată în documentele aflate la dosar.
Numărul și gravitatea faptelor comise de Elek l-au convins pe judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea să accepte propunerea procurorilor și să emită pe numele bărbatului un mandat de arestare pentru 30 de zile.
Procesul de la Judecătoria Oradea s-a derulat rapid, anchetatorii având probe clare împotriva lui Istvan Ferencz Elek, aflat din aprilie în arest. Astfel, pe 16 iunie 2021, bărbatul a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Judecătorii instanței de fond au observat că infracțiunile au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, după ce, în urmă cu trei ani, Istvan Elek a fost condamnat la 1 an și 9 luni închisoare pentru că a condus de trei ori fără permis și de două ori sub influența alcoolului.
În această săptămână, Curtea de Apel Oradea a respins apelul bărbatului, astfel că hotărârea de condamnare este definitivă.