Din 23 noiembrie, cabinetul stomatologic amenajat în incinta Colegiului Național ”Octavian Goga” din Marghita are autorizație de funcționare. Tratamentul cariilor, extracții, igienizări profesionale ori primul-ajutor în caz de urgență medicală sunt serviciile oferite de cabinetul stomatologic școlar.
Primarul de Marghita, Marcel Sas Emil Adăscăliții, a povestit cum a reușit să facă pentru copii ceea ce în alte locuri pare imposibil: să mergi gratuit la stomatolog. “În toți acei ani în care am fost director la colegiul Octavian Goga mi-am dorit, din tot sufletul, să amenajez un cabinet stomatologic în incinta școlii și asta având în vedere problemele de dentiție cu care se confruntă tinerii, fie că e vorba de lipsa de educație, fie că e vorba de o lipsă financiară. În acei 14 ani nu am reușit să fac nimic fiindcă nu am găsit sursa de finanțare potrivită”, a spus primarul.
La scurt timp după ce a devenit primar, în cabinetul său a venit medicul Andrea Szebeni (foto sus), pe care o cunoscuse în urmă cu 8 ani când colaboraseră la un proiect. Atunci a identificat în școală un copil cu toată dentiția stricată. ”Am apelat la dânsa și la soțul dânsei pentru a-i repara copilului dentiția și au fost foarte deschiși pentru colaborare. Trebuie să le mulțumesc public și acum că au făcut toată dentiția din fonduri proprii”, spune edilul (foto stânga).
”Când eram primar, doamna doctor a venit din partea Clubului Rotary pentru a amenaja un cabinet unde să se facă tratamente gratuite pentru copii. I-am sugerat că cel mai bine ar fi în incinta unei unități de învățământ pentru că personalul e angajat de Ministerul Sănătății. Doamna doctor a reușit să mobilizeze oameni extraordinari de la Rotary. Mulțumesc Rotary Marghita pentru parteneriatul prin care a donat toată aparatura, echipamentele și instrumentarul de specialitate necesar și Colegiului Național <Octavian Goga> pentru loc. Acum e responsabilitatea noastră, a Primăriei Municipiului Marghita, împreună cu Consiliul Local, pentru a asigura resursa umană, financiară atât pentru plata salariilor, cât și pentru întreținerea și menținerea în buna funcționare a cabinetului stomatologic”, a explicat primarul Sas Adăscăliții.
Primăria Marghita a făcut demersuri la Ministerul Sănătății pentru a angaja în cadrul cabinetului doi medici și două asistente. Astfel, din 1 noiembrie, aici lucrează Raluca Hotea, medic stomatolog, care a absolvit Medicina în 2021.
Programul de funcționare al cabinetului e luni-miercuri-vineri în intervalul orar 13:00-20:00, marți-joi în intervalul orar 7:00-14:00.