Aceste unități de învățământ au 13.789 de elevi, iar bugetul necesar este de 30,6 milioane lei.Programul Masă sănătoasă ajunge în mai multe școli din România. În total, de acest program vor beneficia 450.000 de copii.
Anunțul a fost făcut de către premierul țării, Marcel Ciolacu în cadrul ședinței de Guvern. Potrivit acestuia, va fi aprobată lista celor peste 1.200 de unități școlare din toată țara incluse în programului „Masă sănătoasă”.
Prin intermediul acestui program, peste 450.000 de copii vor primi o masă caldă sau un pachet alimentar în fiecare zi de curs. Pentru acest program a fost alocat peste 1 miliard de lei.„Această măsură nu doar că ajută copii din sute de mii de familii, dar are ca efect și reducerea abandonului școlar”, a afirmat premierul.