Banca Naţională a României a deschis o acţiune penală la DIICOT în care sunt implicate 16-17 bănci, suspectate de spălare de bani, a declarat Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din Banca Centrală.
Mecanismul tranzacției este detaliat într-o scrisoare trimisă de Florin Georgescucătre Asociaţia Română a Băncilor. E iniţiată deja o acţiune acţiune penală la nivelul DIICOT şi cel puţin una dintre aceste bănci pare a fi foarte implicată în a favoriza spălarea de bani. Operaţiunile s-au făcut printr-o singură unitate şi există suficiente indicii privind încălcarea legii.
Nicolae Cinteză se referă la ”tranzacţii făcute în România pentru clienţi externi sau la tranzacţii făcute în România cu sume provenite din străinătate. Asta în ciuda avertismentelor pe care le-am dat şi pe care continuăm să le transmitem. Ultima scrisoare a plecat sub semnătura primviceguvernatorului Florin Georgescu în 20 februarie. Capătă amploare riscul de fraudă făcută pe teritoriul României, chiar dacă frauda este externă.”
Băncile ce operează în România se confruntă în această perioadă cu un nou risc în creştere, atât pe plan local cât şi la nivel global: riscul de spălare a banilor. Problema e deja cunoscută în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor şi desigur a BNR. Pentru că măsurile de prevenire a acestui fenomen trebuie să fie din ce în ce mai ferme iar atenţia bancherilor trebuie sporită.
”Nu ezitaţi să închideţi conturi atunci când aveţi cea mai mică suspiciune că prin acele conturi se fac tranzacţii care vă pot cauza necazuri. Nu ezitaţi în a NU accepta să deschideţi sau să închideţi anumite conturi”, mai avetizează supraveghetorul şef din BNR.