Patru autovehicule căutate de autoritățile din Germania și Franța au fost descoperite de către poliţiştii din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș, Nădlac I și Nădlac II. Este vorba despre trei autoturisme și un tractor marca Class în valoare totală de peste 300.000 lei.
”La data de 13.02.2021, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorca, înmatriculat în România. Acesta transporta în semiremorcă un tractor marca Class. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că tractorul transportat figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de către autorităţile din Franța la data de 04.07.2020. Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a preluat tractorul din Franța pentru a-l transporta pe teritoriul României şi nu știa că acesta ar fi fost căutat de către autorităţi.”, se arată în comunicatul transmis de către Poliția de Frontieră.
O oră mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în Germania. Șoferul a declarat că tatăl său a cumpărat mașina din Germania şi nu știa că aceasta ar fi fost căutată de către autorităţi.
Un caz similar s-a înregistrat, în data de 13.02.2020, și la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde polițiștii de frontieră au identificat un autoturism marca Audi A7, aflat in atentia autotităților. Mașina, înmatriculată în Germania, era condusă de un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, iar la control s-a constatat faptul că figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile germane.
În cursul zilei de azi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile asupra unui cetățean român, în vârstă de 41 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Germania. În urma verificărilor suplimentare efectuate cu privire la autovehiculul în cauză, s-a constatat faptul că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de către autorităţile din Germania.
În toate cele patru cazuri, autovehiculele, în valoare totală de 301.400 lei, au fost indisponibilizate, în cauză poliţiştii de frontieră efectuând cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.