44 de adrese din Bihor, Cluj, Mureş şi Bistriţa Năsăud, fac obiectul unor percheziții. Se caută dovezi într-o cauză ce vizează o grupare care a distribuit droguri de risc şi mare risc.Peste 20 de persoane vor conduse pentru audieri la sediul DIICOT Cluj, pentru audieri,
Biroul de presă al DIICOT transmite că acţiunea a fost inițiată într-o cauză ce priveşte acuzaţii de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
“În cauză s-a reținut că, în perioada 2022 – iulie 2023, mai multe persoane au comercializat în mod repetat, consumatorilor de pe raza județului Cluj și a județelor limitrofe, droguri de risc și mare risc, cu sume cuprinse între 100 și 500 lei pentru o doză”, se precizează în informare.
La Aacţiunea coordonată de procurorii DIICOT Cluj participă poliţişti Antidrog din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, Timișoara, Mureș, Alba, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, Sălaj, Maramureș, Arad, Satu Mare, de la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița – Năsăud.