Sunt concluziile unei ședință de lucru cu reprezentanții asociațiilor de vânătoare din Bihor.la care au participat subprefectul Botházy Nándor, alături de reprezentanți ai Direcției Agricole Bihor, Gărzii Forestiere Oradea, Agenției de Protecție a Mediului Bihor, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, precum și reprezentanți ai asociațiilor de vânătoare.
Tema discuțiilor a vizat numărul mare de despăgubiri acordate pentru pagubele provocate de animalele sălbatice, în contextul modificării cadrului legislativ la începutul acestui an prin aprobarea HG nr. 3/2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic.
S-a evidențiat faptul că la nivelul județului, de la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate cca 80 de procese verbale, care consemnează daune provocate preponderent de mistreți. Au fost afectate peste 90 ha de culturi agricole, din care 23 ha de floarea soarelui, iar totalul despăgubirilor acordate până în prezent este de peste 68.000 lei. În anii precedenți au existat de asemenea pagube dar nefiind prevăzut un cadru legislativ specific pentru raportarea acestora, despagubirile nu se puteau acorda.
Pentru a minimiza impactul pagubelor, au fost discutate o serie de soluții în vederea îmbunătățirii cadrului legislativ existent care vor fi înaintate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, urmând ca un plan de acțiune concret să fie propus de către reprezentanții Gărzii Forestiere și DSVSA Bihor.