„Ministerul Justiției salută declarația Președintelui Iohannis privind legile justiției! Proiectele reparatorii ale legilor justiției vor fi lansate, de către Ministerul Justiției, în dezbatere publică, în cursul lunii septembrie. Pe lângă legile justiției, vor fi puse în dezbatere publică și alte legi importante pentru sistemul judiciar, tot în luna septembrie”, arată un comunicat al Ministerului publicat miercuri seară.
În timpul conferinţei de presă susţinute la Palatul Cotroceni în 26 august, președintele Klaus Iohannis a solicitat Guvernului şi Ministrului Justiției să fie reparate legile justiției care au fost aduse într-o formă parțial total nepotrivită.
„Am mari speranțe, deci repet, am mari speranțe că în această toamnă deja vom avea proiectele care vin să repare legile justiției și care să redea și demnitate și posibilitate judecătorilor, procurorilor să facă ordine și în aceste dosare care sunt restante” a declarat preşedintele României.