Este vorba despre o autospecială a Serviciului de Ambulanță, aflată în misiune, care a fost lovită de un autoturism într-o intersecție din Oradea, în aceasta dimineață.Două persoane, ambele din autospeciala de ambulanță, au fost transportate la spital, pentru investigații
„La data de 11 februarie a.c., la ora 10.35, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, la intersecția străzii Meiului cu B-dul Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier. Din primele investigații efectuate la fața locului, de polițiștii rutieri orădeni, s-a constatat că, în accident au fost implicate două autoturisme și o autospecială de ambulanță, aflată în misiune”, transmite poliția.