Se va întâmplă de Ziua Mondială a Bolnavului 2025 care va fi marcată în Oradea, pe 23 februarie a.c., de la ora 10.00, printr-o Sfântă Liturghie arhierească celebrată de Preasfinția Sa Virgil Bercea, la care sunt invitate să ia parte cadrele medicale din orașul nostru – asistenți medicali, infirmiere, medici, personal auxiliar, studenți și preoți – care își desfășoară misiunea ca „îngeri ai speranței” (Cf. Papa Francisc) pentru bolnavii pe care îi întâlnesc zi de zi. În cadrul Sfintei Liturghii este invitat să dea o mărturie personală neurochirurgul prof. dr. Ioan-Stefan Florian, președintele Asociației Medicilor Catolici Cluj-Napoca, anuntat Episcopia Greco_catolica de Oradea
Evenimentul va fi transmis live și pe pagina de Youtube a Episcopiei: https://www.youtube.com/…/EpiscopiaGrecoCatolic%C4…
Profesorul Doctor Florian Ioan Ștefan este un expert în neurochirurgie, având titlul de medic primar în acest domeniu și ocupând poziția de profesor și șef al disciplinei de Neurochirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. De asemenea, îndeplinește rolul de medic șef în secția de Neurochirurgie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.Cu o experiență vastă de peste 30 de ani în domeniu, Profesorul Doctor Ioan-Ștefan Florian a efectuat peste 17.600 de operații, dintre care mai mult de 4.000 în ultimii 5 ani. Expertiza sa se întinde în diverse domenii, precum patologia neuro-oncologică, neurovasculară, neurochirurgia pediatrică și chirurgia bazei de craniu.Este doctor în medicina din 2001.deține funcția de Președinte al Comitetului de Terapii și Boli Cerebrovasculare al Federației Mondiale a Societăților de Neurochirurgie (WFNS), precum și pozițiile de Președinte al Euroacademiei Multidisciplinare Neurotraumatologice (EMN), Vicepreședinte al Societății Sud-Est Europene de Neurochirurgie (SeENS) și Vicepreședinte al Societății Române de Neurochirurgie (SRN). Este, de asemenea, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România.
Ziua mondială a bolnavului este marcată prin tradiție pe 11 februarie, comemorarea liturgică a Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes. La fiecare trei ani, manifestările acestei importante Zile pastorale se desfășoară într-o formă solemnă la un sanctuar marian.Datorită Anului Jubiliar 2025, Sfântul Părinte a dispus ca manifestările solemne care ar fi trebuit să aibă loc anul acesta să se desfășoare în 11 februarie 2026 în Peru, la sanctuarul marian al Fecioarei Maria de la Chapi, din arhidieceza de Arequipa. Arhiepiscopul de Arequipa, mons. Javier Del Rio Alba, a primit cu entuziasm decizia papei Francisc.În timpul Anului Jubiliar, se amintește în comunicatul de presă, Biserica va marca Ziua mondială a bolnavului într-o formă ordinară, la nivel diecezan, pe 11 februarie, urmând ca Jubileul bolnavilor și al lucrătorilor din domeniul sănătății să aibă loc pe 5-6 aprilie, iar Jubileul persoanelor cu dizabilități, pe 28-29 aprilie.