O bătrânică din Zalău a primit vestea că va rămâne fără o parte din pensie, iar dacă nu își achită datoria față episcopul Petroniu, pe numele său din buletin Petru Florea, va rămâne și fără apartamentul unde își trăiește ultima parte a vieții.


Episcopul Petroniu, prin biroul de executor judecătoresc a transmis bătrânei pensionare faptul că o execută silit și va rămâne fără o treime din pensie lunar. Totodată, în aceeași informare se anunță faptul că, dacă pensionara nu achită datoria de 60.000 de euro, riscă să rămână fără apartament, potrivit monitoruldesalaj.ro.
Dezvăluirile sunt făcute de avocatul Bogdan Ilea, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care a transmis și citația de executare silită spre publicare.
Avocatul Bogdan Ilea a declarat: „Se pare că spiritul antreprenorial al Episcopului Sălajului nu este egalat de nimic în afară de tupeul cu care acționează chiar dacă au fost dezvăluite public afacerile, extravaganta, luxul, călătoriile și imensa avere imobiliară pe care o deține. Acesta nu se oprește cu toate că am evitat să vorbim despre împrumuturile pe care acesta le-a acordat. Iată că apărut și dovada și nu de la noi, de la chiar Episcopul Sălajului calea care a trecut din răzbunare la executarea silită a unei persoane căruia i-ar fi împrumutat suma de 60.000 €euro în anul 2013.
Este vorba de Pop Aurelia mama preotului Pop Ionuț, care a primit somație de la executorul judecătoresc la solicitarea episcopului Floarea Petru și căreia i-a fost instituita poprire până și pe pensie. Cu toate că acest dosar este în atenția procurorilor și am cerut insistent că acest dosar să fie mutat la Cluj, tupeul de care dă dovadă episcopul Sălajului este nelimitat și debordant. Cum să dai bani împrumut? Cum sa executi silit o femeie bătrână? Cum să pui poprire pe pensia când toate aceste afaceri sunt anchetate de către procuror?”.
Potrivit sursei menționate mai sus, bătrânica și-ar fi achitat datoriile către episcopul Petroniu, dar acesta din urmă nu vrea să recunoscă, deși ar exista documente și martori în acest sens.