material realizat de Kogler Ingrid, avocat Oradea – Societatea de avocați ”DOSEANU&ASOCIAȚII”
Ce înseamnă autoritatea părintească?
Codul Civil definește la art.483 autoritatea părintească fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
Ce reprezintă decăderea din exercițiul drepturilor părintești?
Reprezintă o sancțiune specifică dreptului familiei, ce intervine în anumite cazuri expres prevăzute de lege.
Care sunt cazurile expres prevăzute de lege pentru care se dispune decăderea din exercițiul drepturilor părintești?
Acestea sunt: părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
Competența privind soluționarea cererii de decădere din exercițiul drepturilor părintești?
Competența aparține instanței de tutelă, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa copilul.
Care este întinderea decăderii din exercițiul drepturilor părintești?
Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi se întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii. Menționez faptul că există posibilitatea ca decăderea să fie dispusă numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor.
Este important de precizat faptul că decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da întreţinere copilului.
Poate fi redat exercițiul drepturilor părintești?
Răspunsul este afirmativ, dar este necesar să înceteze împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul drepturilor părintești şi să nu mai fie pusă în pericol viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului.