CARLA OROS
La data de 4 martie 2025, procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea inculpatei Alb Ana Alexandra, în vârstă de 30 de ani, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Bihor, la data de 5 martie 2025, au admis cererea de arestare preventivă a inculpatei Alb Ana Alexandra pe o durată de 30 de zile. Anterior, la data de 17 decembrie 2024, inculpata a deținut, cu scopul de a comercializa, cantitatea de 1 kilogram de substanță psihoactivă cristalină 2 MMC. Aceasta a predat cantitatea unui inculpat, Gavriș Andrei Paul, arestat preventiv în cauză, la data de 22 decembrie 2024, care a fugit fără a plăti prețul cerut.
În ceea ce îl privește pe inculpatul Gavriș Andrei, acesta a fost arestat preventiv în data de 22 decembrie 2024 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Inculpatul, în vârstă de 30 de ani, a fost prins în flagrant, în municipiul Oradea, în timp ce comercializa 200 grame substanță psihoactivă 2MMC, pentru suma de 5900 de lei. În urma percheziției efectuate în apartamentul închiriat de acesta, a fost găsită și ridicată cantitatea de aproximativ 275 grame substanță cristalizată psihoactivă 2 MMC, precum și alte mijloace de probă.