În cadrul întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel din 5-6 decembrie 2024 s-a pus problema de practică neunitară referitoare la situaţia actelor materiale reţinute în cadrul infracţiunii continuate în ipoteza în care, în raport cu unele dintre acestea, nu s-ar impune o soluţie de trimitere în judecată
Autorul întrebării a arătat că, deşi, de principiu, există o practică unitară în sensul că în situația în care în raport de unele actele materiale reținute în cadrul unei infracțiuni continuate nu s-ar impune condamnarea, instanța nu dispune schimbarea încadrării juridice în sensul scindării unităţii infracțiunii în mai multe infracțiuni pentru a putea dispune achitarea inculpatului sau încetarea procesului în raport de actele materiale pentru care nu se poate dispune condamnarea, într-o cauză concretă, în faza de urmărire penală, această practică nu a fost însuşită, deoarece prin nedispunerea unei soluții în raport de anumite acte materiale reținute în cadrul infracțiunii continuate, acte pentru care ar fi incident un caz de clasare, ar fi lipsită persoana vătămată sau orice altă persoană interesată de posibilitatea de a formula plângere împotriva considerentelor reținute în cadrul unui rechizitoriu, care la secțiunea în drept ar privi doar anumite acte materiale reținute în sarcina inculpatului.
Problema de drept a format obiectul dezbaterilor la mai multe întâlniri pentru unificarea practicii în materie penală, soluțiile adoptate fiind diferite. Astfel, cu prilejul întâlnirii pentru unificarea practicii în materie penală a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structurilor specializate DNA și DIICOT și al parchetelor de pe lângă curțile de apel din 18 mai 2018, participanții la
întâlnire au apreciat, cu majoritate, că se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune în formă continuată în două infracțiuni: una cuprinzând actele materiale pentru care se va dispune achitarea sau încetarea procesului penal, cealaltă cuprinzând actele materiale pentru care inculpatul urmează să fie sancționat.
Procedându-se astfel, s-a arătat de către susținătorii acestei opinii, se va pronunța o soluție mai clară pentru justițiabili pe latura penală a cauzei și se va facilita soluționarea laturii civile.
În cadrul întâlnirii pentru unificarea practicii în materie penală a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 16-17 mai 2019, problema a fost din nou discutată, iar participanții au ajuns, în majoritate, la concluzia că este necesară o modificare a punctului de vedere adoptat anterior, referirea la actele materiale pentru care nu se dispune condamnarea urmând a se face doar în considerentele hotărârii.
În cadrul întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel din 9-10 martie 2020, cu majoritate, s-a adoptat punctul de vedere conform căruia este necesar să se pronunțe soluții diferite, respectiv trimiterea în judecată și, separat, clasarea.
Participanții au decis, astfel, menținerea punctului de vedere adoptat la întâlnirea comună din anul 2018; suplimentar argumentelor de la precedenta întâlnire, s-a arătat că soluția
aplicabilă fazei de judecată nu poate fi transpusă și pentru soluțiile urmăririi penale, întrucât ar împiedica accesul la justiție, respectiv exercitarea dreptului de a face plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată, câtă vreme soluția nu s-ar regăsi, ca atare, într-o ordonanță sau în rechizitoriu.
Punctul de vedere al INM exprimat cu aceste ocazii a fost în sensul că este corectă opinia conform căreia nu este necesară schimbarea încadrării juridice și scindarea unității legale de infracțiune, implicit transformarea acesteia într-un concurs real omogen de infracțiuni, care nu ar ține seama de situația de fapt probată, inclusiv din perspectiva tipicității subiective a activității infracționale reținute.
În același sens este și jurisprudența ÎCCJ (decizia nr. 2647/2012, sentința penală nr. 460/2014) potrivit căreia nu este admisibilă pronunțarea unei soluții de condamnare pentru o parte dintre actele materiale care intră în conținutul infracțiunii continuate pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și achitarea pentru actele materiale nedovedite, acte materiale care au fost apreciate ca făcând parte din aceeași unitate legală de infracțiune, ci se impune pronunțarea unei singure soluții de condamnare, cu excluderea acțiunilor nedovedite, pentru că, în acest mod, nu este afectată forma continuată a infracțiunii.
Pentru aceleași argumente, instanța supremă a apreciat că „nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice prin reținerea a două infracțiuni distincte, aflate în concurs, pe considerentul dezincriminării unora dintre actele materiale care compun infracțiunea, în condițiile în care în cursul cercetării judecătorești nu au apărut elemente care să înlăture unitatea legală a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.” Soluția contrară ar reprezenta doar o ficțiune în raport de situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, care ar avea ca scop rezolvarea situațiilor statistice, dar ar fi în contradicție cu unitatea de rezoluție infracțională care caracterizează infracțiunea continuată. În mod evident, din motivarea soluțiilor
pronunțate în acest sens va trebui să rezulte care acte materiale sunt probate, pentru a stabili corect obiectul și limitele judecății.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că schimbarea încadrării juridice este totuși posibilă atunci când este probată o singură acţiune infracţională – de pildă, inculpatul este trimis în judecată pentru o infracțiune continuată formată din 4 acţiuni (acte) infracționale și este probată doar o acțiune/un act.
În acest caz, prin schimbarea încadrării juridice se va înlătura unitatea legală de infracțiune și se va reține unitatea naturală. În unanimitate, participanţii la întâlnire au hotărât menţinerea punctului de vedere exprimat la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale
Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel din 9-10 martie 2020. Suplimentar, a fost exprimată şi opinia conform căreia ar trebui să se pronunţe soluţii diferite, având în vedere aceleaşi argumente, dar fără a se schimba anterior încadrarea juridică, clasarea urmând a fi dispusă cu privire la actele materiale/faptele pentru care nu sunt întrunite condiţiile de tragere la răspundere penală, iar nu cu privire la infracţiuni distincte.
