Orădenii pot fi scutiți de plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor locale, a anunțat Primăria municipiului. De această măsură adoptată de Consiliul Local pot beneficia atât persoanele fizice, cât și firmele. Condițiile sunt să achite până pe 31 octombrie 2020 obligațiile principale de plată, fără majorări, și să completeze o cerere de anulare a majorărilor și/sau penalităților.
Pentru a beneficia de această scutire, contribuabilii trebuie să parcurgă mai mulți pași.
În primul rând, să afle informații actualizate despre sumele datorate bugetului local. O pot face prin consultarea secțiunii Ghișeul online pe site-ul www.oradea.ro, unde au acces pe baza CNP sau a CUI, sau la ghișeele din Piramida Primăriei Oradea, de luni până joi, între orele 8:00 și 18:00, și vineri, de la ora 8:00 la ora 15:00.
Apoi obligațiile principale de plată (debit și/sau rămășită din anii anteriori), fără majorările/penalitățile aferente, trebuie achitate până cel târziu pe 31 octombrie 2020. Tot până la aceeași dată trebuie completată cererea de anulare a accesoriilor (majorări și/sau penalități), care să fie depusă la ghișeele Primăriei ori trimisă prin e-mail pe adresa primarie@oradea.ro sau prin poștă, pe adresa Primăria Oradea, Piața Unirii nr. 1.
În cazul firmelor, cererea trebuie însoțită și de o declarație pe propria răspundere privind ajutoarele de stat de care au beneficiat în ultimii 3 ani, au precizat reprezentanții administrației locale.
”Ulterior prelucrării cererilor, solicitanții vor primi prin corespondență (email/adresă) dovada scutirii majorărilor de întârziere sau respingerii solicitării în cazul în care solicitantului nu este eligibil conform prevederilor legale”, se arată în comunicatul Primăriei Oradea.
Hotărârea de scutire de la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale şi nefiscale datorate bugetului local a fost motivată de ”situația provocată de criza virusului SARS-CoV-2, când o parte a societăților comerciale și-au redus/închis activitatea, persoanele fizice și-au pierdut locurile de muncă”.