Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C-365/23 | [Arce] următoarele:
1) Articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că un contract de prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării și a carierei unui sportiv, încheiat între, pe de o parte, un profesionist care desfășoară o activitate în domeniul dezvoltării sportivilor și, pe de altă parte, un minor „speranță”, reprezentat de părinții săi, care, la momentul încheierii acestui contract, nu era încă angajat în domeniul sportului și, prin urmare, avea calitatea de consumator, intră în domeniul de aplicare al acestei directive.
2) Articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că o clauză contractuală care prevede că, pentru furnizarea de servicii de sprijinire a dezvoltării și a carierei într‑un anumit sport, menționate în contract, tânărul sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate. În consecință, o instanță națională nu poate, în principiu, să aprecieze, în raport cu articolul 3 din această directivă, caracterul abuziv al unei astfel de clauze decât dacă ajunge la concluzia că aceasta nu este redactată în mod clar și inteligibil. Cu toate acestea, dispozițiile menționate nu se opun unei reglementări naționale care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzei respective chiar și atunci când aceasta este redactată în mod clar și inteligibil.
3) Articolul 5 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că nu este redactată în mod clar și inteligibil, în sensul acestei dispoziții, o clauză a unui contract care se limitează să prevadă că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un sportiv se angajează să plătească prestatorului o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract, fără a fi comunicate consumatorului, înainte de încheierea contractului menționat, toate informațiile necesare pentru a‑i permite să evalueze consecințele economice ale angajamentului său.
4) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract care prevede că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un tânăr sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract nu provoacă, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ, între drepturile și obligațiile părților, în sensul acestei dispoziții, pentru simplul fapt că această clauză nu stabilește o legătură între valoarea prestației furnizate și costul acesteia pentru consumator. Astfel, existența unui asemenea dezechilibru trebuie apreciată în special în raport cu normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți, cu practicile de piață loiale și echitabile la data încheierii contractului în materie de remunerare în domeniul sportiv în cauză, cu toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului menționat, precum și cu toate celelalte clauze ale acestuia sau ale unui alt contract de care depinde.
5) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o instanță națională care a constatat că o clauză dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator are un caracter abuziv, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, să reducă suma datorată de consumator până la concurența costurilor suportate efectiv de prestator în cadrul executării acestui contract.
6) Directiva 93/13, citită în lumina articolului 17 alineatul (1) și a articolului 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretată în sensul că în cazul în care o clauză a unui contract prevede că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un consumator se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract, împrejurarea că consumatorul era minor la încheierea contractului menționat și că acesta din urmă a fost încheiat de părinții minorului în numele lui este relevantă pentru aprecierea caracterului abuziv al unei astfel de clauze.
În anul 2009, un tânăr sportiv minor, reprezentat de părinții săi, a încheiat un contract cu o întreprindere letonă care oferă sportivilor un ansamblu de servicii pentru dezvoltarea abilităților profesionale și a carierei lor. Obiectivul contractului respectiv era de a asigura acestui tânăr sportiv o carieră sportivă profesională de succes în domeniul baschetului. Contractul menționat, încheiat pentru o durată de 15 ani, prevedea o întreagă gamă de servicii precum printre altele antrenamente sub supravegherea specialiștilor și de servicii de medicină sportivă, de asistență psihologică, precum și de sprijin în materie de marketing, de asistență juridică și de contabilitate.
În schimb, tânărul sportiv se angaja, dacă devenea profesionist, să plătească acestei întreprinderi o remunerație care se ridica la 10 % din toate veniturile nete provenite din evenimente în termeni de joc, de publicitate, de marketing și de media legate de sportul în cauză obținute pe durata acestui contract, cu condiția ca veniturile respective să fie în cuantum de cel puțin 1 500 de euro pe lună. Ținând seama de faptul că veniturile generate de tânărul sportiv, devenit între timp baschetbalist profesionist, care rezultă din contractele semnate cu cluburile de sport s-au ridicat la o valoare totală de peste 16 milioane de euro, acesta ar fi obligat să plătească întreprinderii menționate 10 % din cuantumul respectiv, și anume peste 1,6 milioane de euro.
Cauza a fost introdusă în fața instanțelor letone, care au considerat că respectiva clauză contractuală era abuzivă. Întreprinderea în cauză a formulat recurs la Curtea Supremă letonă, care a decis să sesizeze Curtea de Justiție în această privință. Această instanță solicită să se stabilească dacă Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii se aplică contractului în litigiu și, dacă este cazul, în ce măsură aceasta se opune unei astfel de clauze.
În hotărârea sa, Curtea de Justiție confirmă în primul rând aplicabilitatea efectivă a directivei în această situație. Curtea amintește însă că această directivă prevede că aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu poate privi clauzele referitoare la definirea obiectului principal al contractului și nici pe cele privind caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care clauzele menționate sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Or, o clauză precum cea în discuție în prezenta cauză intră sub incidența acestei excepții, astfel încât o instanță națională nu poate proceda la aprecierea caracterului său abuziv decât dacă estimează că aceasta nu este redactată în mod clar și inteligibil.
Cu toate acestea, legislația națională poate prevedea un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor. Dacă aceasta este situația, instanța va putea verifica caracterul abuziv al clauzei, chiar dacă a fost redactată în prealabil de profesionist în mod clar și inteligibil.În ceea ce privește aspectul dacă clauza în litigiu este redactată în mod clar și inteligibil, Curtea amintește că directiva prevede de asemenea o cerință de transparență. În acest context, consumatorul trebuie să primească toate informațiile necesare pentru a-i permite să evalueze consecințele economice ale angajamentului său.
În caz contrar, această clauză nu va putea fi considerată ca fiind redactată în mod clar și inteligibil. Curtea adaugă că o astfel de clauză, care prevede că un tânăr sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în următorii 15 ani, nu creează în mod automat un dezechilibru semnificativ între părți. Astfel, existența unui asemenea dezechilibru trebuie apreciată în special în raport cu normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți, cu practicile de piață loiale și echitabile la data încheierii contractului în materie de remunerare în domeniul sportiv în cauză, cu toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului menționat, precum și cu toate celelalte clauze ale acestuia sau ale unui alt contract de care depinde. Pe de altă parte, împrejurarea că consumatorul era minor la momentul încheierii contractului și că acesta din urmă a fost încheiat de părinții minorului în numele său este relevantă în vederea aprecierii caracterului abuziv al unei astfel de clauze.
Curtea precizează în plus că o instanță care a constatat caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator nu poate reduce suma datorată de consumator până la concurența costurilor suportate efectiv de prestator în cadrul executării acestui contract.
