La data de 3 aprilie 2024, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), prin serviciile teritoriale Bacău și Satu Mare, a efectuat șase percheziții domiciliare în cadrul a două dosare penale având ca obiect infracțiuni din sfera criminalității organizate, respectiv trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept.
Potrivit unui comunicat emis de instituție, perchezițiile au avut loc pe raza județelor Satu Mare și Bacău, în colaborare cu Brigăzile de Combatere a Criminalității Organizate din cele două județe și cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare.
Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada ianuarie – martie 2025, patru inculpați, cu vârste cuprinse între 21 și 28 de ani, au desfășurat activități de procurare, deținere și comercializare de droguri de risc (canabis), droguri de mare risc (substanța cristalină 3-CMC) și substanțe cu efect psihoactiv (4BMC). Tranzacțiile s-au realizat pe raza județului Satu Mare, iar prețurile de vânzare au variat între 350 și 600 de lei.
În urma perchezițiilor, organele de urmărire penală au identificat și ridicat mai multe probe: cantități de canabis și substanțe cristaline, plicuri ziplock, grindere, cântare de precizie și alte obiecte purtând urme de substanță, utile pentru completarea probatoriului în cauză.
La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea a doi inculpați Cozma Vasile Sebastian, respectiv Boszormenyi Denis Gabriel , iar procurorii din cadrul Biroului Teritorial Satu Mare au procedat la reținerea altor doi inculpați Pop Patrick Daniel, respectiv Bohonyi Cristian Nicolas. Ulterior, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalelor Bacău și Satu Mare au admis propunerile de arestare preventivă și au dispus privarea de libertate a celor patru inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală, iar ancheta penală se află în curs. Reamintim că, potrivit principiului prezumției de nevinovăție, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

