Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva a doi medici din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, acuzați de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Cei doi inculpați, identificați drept Căprar Marius. și Căprar Anca, sunt suspectați că, în perioada octombrie – decembrie 2024, au primit bani și alte foloase necuvenite de la mai multe persoane, în legătură cu internarea, tratamentul și consultarea pacienților în cadrul unității medicale.
Conform procurorilor, Căprar Marius., medic primar în cadrul spitalului, ar fi primit în mod direct și indirect sume de bani, băuturi alcoolice și produse alcoolice în 15 acte materiale distincte. În aceeași perioadă, Căprar Anca, tot medic primar, ar fi comis fapte similare în trei situații diferite.
În data de 10 aprilie 2025, anchetatorii au efectuat patru percheziții domiciliare – două la domiciliile unor persoane fizice și două la cabinete medicale. În urma acestora, a fost ridicată o sumă semnificativă de bani, considerată relevantă pentru cauză.
Parchetul a dispus, în 11 aprilie 2025, măsura preventivă a controlului judiciar pentru ambii inculpați, pe o perioadă de 60 de zile. În acest interval, celor doi le este interzis să-și exercite profesia de medic.