Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea legislativă privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Ordinea de zi soluționată (pct. 3)
Redăm conținutul avizului negativ referitor la propunerea legislativă privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
1. Intervenția normativă este ab initio lipsită de orice justificare întrucât solicitarea Comisiei Europene din 25 martie 2025 nu a vizat modificarea condițiilor de pensionare a magistraților stabilite prin Legea nr. 282/2023.
Prin această lege, care a intrat în vigoare la data de 01.01.2024, au fost modificate substanțial condițiile de pensionare a judecătorilor și procurorilor, fiind stabilite:
– creșterea vârstei de pensionare la 60 de ani;
– vechimea de 25 de ani doar în funcțiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent şi personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, fiind eliminate vechimile în alte funcții juridice prevăzute de legislația anterioară;
– baza de calcul ca fiind 80% din venitul brut din ultimele 48 de luni;
– plafonarea pensiei la venitul net;
– creșterea etapizată a vârstei de pensionare până la 60 ani, respectiv cu câte 4 luni în fiecare an;
– o perioadă de tranziție în care mai poate fi valorificată o perioadă de vechime în alte funcții juridice de maxim 5 ani (care scade etapizat la 4 ani, 3 ani, 2 ani, 1 an).
Din expunerea de motive care însoțește proiectul de act normativ rezultă, în esență, că acest demers legislativ este necesar pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cu privire la acest aspect, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii constată că la data de 25 martie 2025 a fost transmisă statului român evaluarea de către Comisia Europeană a etapei 215 vizând intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, din cea de-a treia tranșă a sprijinului nerambursabil în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2021/241.
Așa cum rezultă din comunicarea Comisiei, în analiza preliminară din 15 octombrie 2024 aceasta a evaluat pozitiv obiectivul 215, apreciindu-l ca fiind îndeplinit în mod satisfăcător ca urmare a intrării în vigoare a reformei realizate prin Legea nr. 282/2023 privind modificarea și completarea actelor legislative în domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 724 din 19 decembrie 2024, a fost declarat neconstituțional un element al reformei, și anume impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu, măsură cu privire la care anterior Comisia reținuse că a consolidat caracterul contributiv al regimurilor speciale de pensii și a asigurat o mai mare echitate a sistemului de pensii în ansamblu.
Prin urmare, Comisia a constatat că, din acest motiv, jalonul 215 care impune „consolidarea principiului contributiv al sistemului” și „corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii sistemului public de pensii din punctul de vedere al aspectului contributiv” nu mai poate fi considerat îndeplinit în mod satisfăcător.
Așadar, elementul cheie în evaluarea realizată de Comisia Europeană este reprezentat de soluția de impozitare, iar nu de condițiile de pensionareprevăzute de legislația privind statutul magistraților, reforma realizată prin Legea nr. 282/2023 cu privire la condițiile de pensionare fiind evaluată de către Comisie ca fiind satisfăcătoare pentru îndeplinirea obiectivului 215, potrivit comunicării realizate de aceasta la data de 15 octombrie 2024.
De altfel, condițiile de pensionare stabilite prin Legea nr. 282/2023 au format obiectul unor consultări prealabile consistente, fiind agreate de Guvernul României și Comisia Europeană.
Pe aceste premise, întrucât solicitarea Comisiei Europene nu a vizat în niciun fel modificarea condițiilor de pensionare a magistraților, intervenția normativă propusă sub acest aspect este ab initio lipsită de justificare.
Mai mult, este binecunoscut faptul că prin art. 24 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență a fost reglementat principiul ireversibilității reformelor realizate de statele membre în executarea obligațiilor asumate, sens în care s-a prevăzut că „Atingerea în mod satisfăcător a jaloanelor și a țintelor presupune că măsurile legate de jaloanele și țintele care anterior au fost atinse în mod satisfăcător nu au fost revocate de statul membru în cauză.”
Principiul ireversibilității reformelor a fost afirmat explicit și la nivelul reglementării naționale, prin art. 5 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 124/2021.
Or, având în vedere că reforma realizată prin Legea nr. 282/2023 cu privire la condițiile de pensionare a fost evaluată de către Comisie ca fiind satisfăcătoare pentru îndeplinirea obiectivului 215, potrivit comunicării realizate de aceasta la data de 15 octombrie 2024, orice modificare adusă sub acest aspect statutului magistraților încalcă flagrant principiul ireversibilității reformelor.
În ceea ce privește soluția de impozitare, este esențial faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 724/2024 nu a afirmat vreo imposibilitate de reglementare a unei soluții de impozitare a pensiei de serviciu, ci a reținut doar aspecte care țin exclusiv de calitatea legii analizate, în sensul în care aceasta cuprindea „reglementări insuficient elaborate și lipsite de precizie și previzibilitate” (relevante în acest fiind paragrafele 83 – 86 din decizia menționată).
Așadar, pentru a răspunde condiționalității din PNRR și fără a se crea riscul destabilizării resursei umane din sistemul judiciar, poate fi reiterată o nouă soluție de reglementare în materie fiscală pentru pensiile de serviciu, cu condiția ca aceasta să fie formulată în termeni compatibili cu cerința de calitate a legii.
Cu toate acestea, până la acest moment nu a fost prezentată public vreo soluţie sau vreun proiect de lege prin care să fie corectate efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 724/2024 din perspectiva regimului impozitării, astfel încât să răspundă și cerințelor semnalate de Comisia Europeană.
2. O nouă intervenție normativă cu privire la condițiile de pensionare, după doar un an de la reforma realizată prin Legea nr. 282/2023, este de natură să afecteze stabilitatea cadrului normativ și să atragă consecințe grave asupra activității sistemului judiciar.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii consideră că această propunere legislativă are potențialul de a submina grav funcționarea sistemului judiciar pe termen scurt și lung, în principal prin afectarea resurselor umane, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.
Resursele umane reprezintă un domeniu critic al sistemului judiciar (monitorizat și de Comisia Europeană în raportul anual privind statul de drept), în special după perioada 2021-2023, când a avut loc un fenomen masiv de pensionări (aproximativ 1000 judecători pensionați din aproximativ 4000 de funcții, respectiv aproximativ 560 procurori pensionați din aproximativ 2250 de funcții), în contextul unei instabilități legislative similare legate de statutul magistraților.
Or, adoptarea propunerii formulate va avea, așa cum se va detalia în cele ce urmează, efectul cert al destabilizării resursei umane din sistemul judiciar. Mai mult, se va intra într-un cerc vicios în care printr-un demers motivat de un jalon din PNRR, fundamentat însă pe o soluție normativă evident eronată, va fi compromisă o țintă cu adevărat strategică din PNRR, respectiv cea privind asigurarea resursei umane în sistemul judiciar, ca element al caracterului funcțional al legilor justiției.
În acest context, trebuie avut în vedere și faptul că în Raportul din 2023 privind statul de drept, Comisia Europeană a recomandat să se continue eforturile de asigurare a unor resurse umane adecvate pentru sistemul judiciar, ținând seama de standardele europene privind resursele pentru sistemul judiciar.
În raport s-a reținut că „În pofida eforturilor continue de îmbunătățire a situației, deficitul tot mai mare de magistrați constituie o problemă îngrijorătoare, deoarece ar putea avea, în timp, un impact asupra calității și eficienței sistemului judiciar. În urma unui număr fără precedent de pensionări solicitate de magistrați în ultimul an, situația resurselor umane din sistemul de justiție s-a înrăutățit în general și a devenit critică în unele instanțe și parchete.
Situația este deosebit de îngrijorătoare la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, unde mai mult de jumătate din posturile prevăzute de lege sunt vacante și unde volumul mare de cauze per magistrat ar putea avea un impact asupra calității justiției.
În mod similar, ÎCCJ se confruntă cu provocări deosebite, deoarece este posibil ca unele dintre camerele sale să nu dispună de un cvorum suficient pentru a continua să funcționeze după o serie de pensionări și având în vedere că în viitorul apropiat s-ar putea să intervină noi pensionări.
Admiterile în magistratură, efectuate în principal prin concursuri organizate de CSM, nu sunt suficiente în prezent pentru a compensa exodul magistraților și pentru a remedia deficitul pe termen scurt, în special având în vedere cerința privind vechimea care se aplică în cazul instanțelor superioare și al parchetelor”.
Această recomandare a fost preluată și în Raportul din 2024 privind statul de drept, în cuprinsul căruia s-a arătat că, deși se depun eforturi pentru a asigura resurse umane adecvate pentru sistemul judiciar, deocamdată există încă o serie de posturi vacante care, în timp, ar putea afecta calitatea și eficiența justiției.
Este indiscutabil faptul că stabilitatea și predictibilitatea cadrului normativ referitor la statutul judecătorilor și procurorilor sunt esențiale pentru asigurarea bunei desfășurări a activității judiciare.
În acest context, Plenul subliniază faptul că gravele probleme vizând insuficiența resurselor umane cu care s-a confruntat sistemul judiciar în ultimii ani au fost accentuate de pensionările masive din perioada 2021-2023, cauzate exclusiv de instabilitatea legislativă inacceptabilă în acest domeniu, care a generat incertitudini majore în rândul judecătorilor și procurorilor.
O dovadă în acest sens este reprezentată și de faptul că ulterior adoptării Legii nr. 282/2023 numărul cererilor de pensionare s-a diminuat considerabil, ceea ce a determinat din această perspectivă o stabilizare a situației resurselor umane în sistemul judiciar.
În aceste condiții, este evidentă nevoia unui cadru normativ stabil și predictibil referitor la statutul judecătorilor și procurorilor, care să aducă și certitudinea necesară în privința evoluției situației resurselor umane în sistemul judiciar.
Aceasta cu atât mai mult cu cât majoritatea covârșitoare a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și mulți dintre judecătorii și procurorii de la celelalte instanțe și parchete îndeplinesc deja condițiile de pensionare, iar orice nouă incertitudine în privința statutului lor ar genera plecări masive din sistem, cu consecința destabilizării grave a resurselor umane.
Astfel, în prezent, 75,45% dintre judecătorii instanței supreme îndeplinesc condițiile de pensionare, iar la nivelul curților de apel acest procent este 23,92%. La aceștia se adaugă 11,61% dintre judecătorii de la tribunale și 3,3% dintre judecătorii care funcționează în cadrul judecătoriilor.
În același timp, în prezent, 17,26% dintre procurorii care funcționează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism îndeplinesc condițiile de pensionare, în timp ce la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel acest procent este de 19,81%, la parchetele de pe lângă tribunale procentul este de 11,27%, iar la parchetele de pe lângă judecătorii este de 3,71%.
Mai mult, numărul acestora va crește în perioada următoare, astfel încât la data de 31.12.2025 vor îndeplini condiţiile de pensionare 79,23% dintre judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, 31,35% dintre judecătorii de la curţile de apel, 16,10% dintre judecătorii de la tribunale și 4,42% dintre cei de la judecătorii.
În același timp, la aceeași dată vor îndeplini condiţiile de pensionare 22,20% dintre procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, 27,02% dintre procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, 14,55% dintre procurorii de la parchetele de pe lângă tribunale și 5,18% dintre procurorii de la parchetele de pe lângă judecătorii.
Este evident că, în această situație, plecarea din activitate a magistraților care îndeplinesc condițiile de pensionare, generată de reluarea dezbaterilor publice cu privire la această componentă a statutului lor, ar determina un real blocaj la nivelul instanțelor judecătorești.
Edificatoare în acest sens este situația de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde aproximativ 10% din posturile de judecător sunt vacante, iar dacă la acestea s-ar adăuga cele care ar deveni vacante ca urmare a eliberării din funcție a judecătorilor care îndeplinesc condițiile de pensionare, respectiv 75,45% (79,23% la data de 31.12.2025), este evident că instanța supremă nu își va mai putea desfășura activitatea.
Chiar dacă situația resurselor umane este caracterizată în prezent de o relativă stabilitate, există în continuare vulnerabilități care, accentuate de alți factori, ar putea periclita grav activitatea sistemului judiciar.
Astfel, nu trebuie ignorat faptul că la nivelul sistemului judiciar există în continuare 749 posturi vacante de judecător, reprezentând 17,40% din totalul posturilor și 798 posturi vacante de procuror, reprezentând 26,14% din totalul posturilor, situație care se va agrava în contextul reluării dezbaterilor referitoare la pensia de serviciu.
Dincolo de aportul direct pe care magistrații cu experiență îl au în activitatea sistemului judiciar, trebuie ținut seama și de contribuția indirectă pe care aceștia o aduc prin exemplul, sprijinul și îndrumările împărtășite tinerilor magistrați, ajutând astfel la formarea optimă a noilor generații de judecători și procurori.
Este evident că un nou val de plecări intempestive ale unui număr mare de judecători și procurori cu experiență ar impacta negativ asupra sistemului judiciar și din perspectiva eficienței și calității activității pe care o vor desfășura magistrații aflați la început de carieră.
Așa cum s-a arătat anterior, reglementarea privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost amendată de dată recentă, în anul 2023 fiind adoptată Legea nr. 282/2023 prin care s-a stabilit soluția normativă potrivită sub aspectul pensiilor magistraților, cu asigurarea garanțiilor adecvate din perspectiva acestei componente financiare a independenței justiției, situație care a avut efectul stabilizator în privința resurselor umane din sistemul judiciar.
3. Demersul normativ propus, care survine la doar un an de la reforma realizată prin Legea nr. 282/2023, încalcă principiul securității juridice și al încrederii legitime și creează discriminări între generații de magistrați, conducând la mai multe regimuri succesive de pensionare total diferite, fără justificări raționale și obiective.
Principiul securității juridice înseamnă că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă (Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012).
Securitatea juridică a persoanei se definește ca un complex de garanții de natură constituțională sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale (Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 70).
În același timp, principiul încrederii legitime este un principiu general de drept al Uniunii Europene, ce a fost consacrat pe cale jurisprudențială și integrat în ordinea juridică unională ( Cauza 74/74, C-152/88, Cauza T-203/96, Cauza 151/98, Cauza C-362/2012, Cauza C-62/00).
Mai mult, acest principiu a dobândit în dreptul român și o recunoaștere expresă prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, fiind întemeiat pe art. 1 alin. (3) și (5) din Constituţie. În acest sens, în Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea Constituțională a arătat că principiului protecţiei aşteptărilor legitime transpare „din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca un element în aprecierea respectării drepturilor fundamentale.
Acest principiu impune existenţa unei legislaţii predictibile, unitare şi coerente. De asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligaţii deopotrivă opozabile atât legiuitorului primar, cât şi celui delegat.”
De asemenea, în Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, Curtea Constituțională a reținut că „Lipsa de previzibilitate şi de coerenţă legislativă este contrară principiului securităţii raporturilor juridice civile care constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept. Omisiunea de a reglementa norme clare şi previzibile, menite să asigure coerenţa cadrului normativ aplicabil în domeniu, reprezintă, astfel, o încălcare a exigenţelor constituţionale care consacră principiul securităţii juridice şi a principiului încrederii legitime, principii care impun legiuitorului limite în activitatea de modificare a normelor juridice, limite care să asigure stabilitatea regulilor instituite”.
Așadar, în concepția instanței de contencios constituțional, stabilitatea normativă reprezintă o garanție a principiului încrederii legitime, context în care instabilitatea normativă cauzată de modificările succesive și la intervale scurte de timp, fără nicio justificare din perspectiva vreunei schimbări în planul relațiilor sociale pe care le reglementează, constituie o încălcare flagrantă a acestui principiu.
Mai mult, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii constată că, în condițiile în care propunerea legislativă ar fi adoptată, s-ar ajunge la coeexistența a trei regimuri de pensionare a magistraților semnificativ diferite, prin efectul adoptării unor reglementări succesive într-un interval de timp atât de scurt care plasează în derizoriu principiile stabilității și securității juridice.
Astfel, unii magistrați ar beneficia de pensie de serviciu în temeiul reglementărilor în vigoare până la data de 1 ianuarie 2024, alții în temeiul Legii nr. 282/2023, în forma în vigoare între 1 ianuarie 2024 și data intrării în vigoare a prezentei propuneri legislative, în timp ce o ultimă categorie ar urma să se poată pensiona în condițiile ce vor fi stabilite prin propunerea legislativă.
Date fiind diferențele semnificative care caracterizează cele trei regimuri de pensionare și împrejurarea că nu există rațiuni reale care să susțină instituirea unor condiții diferite pentru pensionarea unor magistrați care se află în situații identice, acest context normativ conduce la situații de discriminare evidentă în privința unor elemente esențiale ale statutului magistratului, nesocotind astfel și principiul constituțional al egalității în drepturi.
Edificator din această perspectivă poate fi exemplul a doi magistrați din care unul a îndeplinit condițiile de pensionare la data de 31 decembrie 2023, iar celălalt la data de 1 ianuarie 2024 și care, pentru doar o zi diferență, sunt supuși unor regimuri de pensionare semnificativ diferite. Ulterior, prin efectul adoptării propunerii legislative, situațiile de discriminare s-ar multiplica exponențial, de vreme ce s-ar adăuga la scurt timp un nou regim de pensionare prevăzut de legea nouă, diferit de cele două regimuri anterioare.
În mod evident intervențiile normative repetate, la intervale foarte scurte de timp, nu pot fi considerate ca fiind expresia unei conduite firești a legiuitorului și, prin urmare, nici nu pot fi acceptate. În acest context, demersul normativ propus este fără îndoială contrar principiilor stabilității și securității juridice, al încrederii legitime și al nediscriminării, conducând la un nou regim de pensionare, cu consecința creării unei alte falii între generațiile de magistrați.
4. Propunerea legislativă afectează principiul securității juridice și previzibilitatea normativă și din perspectiva modului în care reglementează etapizarea condiției referitoare la vârsta de pensionare, până la atingerea vârstei de 65 ani preconizată prin acest demers normativ.
Sub acest aspect, în reglementarea propusă vârsta de pensionare crește de la 48 la 65 de ani în decurs de 20 ani (2026-2045), în perioada 2026-2030 vârsta de pensionare crescând cu câte 6 luni/an, în timp ce pentru perioada 2030-2045 vârsta de pensionare crește cu câte 1 an în fiecare an.
Această reglementare nu este de natură să conducă la atingerea treptată a obiectivului urmărit, ci, dimpotrivă, se realizează o creștere bruscă și intempestivă a vârstei de pensionare pentru persoanele născute începând cu anul 1981, care ar urma să se poată pensiona doar la împlinirea vârstei de 65 ani, prin comparație cu cei născuți în anul 1980, care se vor putea pensiona la 50 ani.
În aceeași situație se vor afla chiar și persoane între care există o diferență de vârstă de numai o zi, respectiv cele născute la data de 1 ianuarie 1981 în raport cu cele născute la 31 decembrie 1980.
În aceste condiții, eșalonarea creșterii vârstei de pensionare stabilită în anexa nr. 3 din propunerea legislativă este în mod evident iluzorie pentru aceste persoane, care nu vor beneficia de nicio eșalonare în condițiile în care se vor putea pensiona numai la împlinirea vârstei de 65 ani.
Așadar, în optica propunerii legislative, unei zile din condiția de vârstă îi corespunde o amânare cu 15 ani a realizării dreptului la pensia de serviciu, disproporția fiind una evidentă, de neînțeles, imposibil de justificat rațional și obiectiv și, prin urmare, profund discriminatorie.
Diferența nejustificată de tratament este cu atât mai evidentă când intervine între persoane care fac parte din aceeași generație și care au absolvit, în același timp, studiile superioare juridice și cursurile Institutului Național al Magistraturii.
Pentru aceștia este imposibil de justificat obiectiv relevanța acordată de legiuitor faptului că unul dintre ei ar putea fi născut cu o zi înaintea celuilalt, astfel încât să conducă la o decalare cu 15 ani a momentului dobândirii vocației de pensionare.
În același timp, Plenul constată că nu vor beneficia de nicio eșalonare mai mult de jumătate dintre judecătorii și procurorii în funcție, întrucât aceștia sunt născuți începând cu anul 1981.
Astfel cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023, „pe de o parte, introducerea unui criteriu de vârstă și, pe de altă parte, impunerea unei vârste standard de pensionare ridicate față de situația normativă existentă în prezent sunt motive suficiente pentru a determina o obligație corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluție legislativă rațională care să permită trecerea treptată și firească la noul sistem, fără să fie afectate securitatea juridică și previzibilitatea normativă.
Această obligație derivă din principiul securității juridice, principiu de rang constituțional prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție.
De altfel, ori de câte ori legiuitorul a crescut vârsta de pensionare în domeniul pensiilor a făcut-o într-un răstimp suficient de lung, astfel încât să nu afecteze securitatea juridică și încrederea cetățenilor în actul de legiferare (spre exemplu, creșterea într-un interval temporal de 15 ani a vârstei standard de pensionare pentru bărbați cu 3 ani, respectiv creșterea într-un interval temporal de 20 ani a vârstei standard de pensionare pentru femei cu 5 ani).”
Curtea a mai reținut că „norma tranzitorie trebuie să coreleze criteriul vârstei cu cel al vechimii efective în funcție, vârsta neputând fi un criteriu de sine stătător decât la momentul atingerii vârstei standard de pensionare preconizate (60 de ani).
De aceea, creșterea etapizată a vârstei de pensionare trebuie să pornească de la 47 de ani și să avanseze treptat până la vârsta standard de pensionare stabilită de legiuitor, iar această creștere trebuie să se raporteze invers proporțional la vechimea efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție) a persoanelor prevăzute la art. I pct. 1 din lege la data intrării în vigoare a acesteia, acordarea dreptului la pensie de serviciu realizându-se, însă, după împlinirea celor 25 de ani de vechime efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție).
De asemenea, se poate reglementa o perioadă de grație care să permită tranziția rațională spre un nou criteriu de dobândire a dreptului la pensie de serviciu (vârsta).”
Instanța de contencios constituțional a apreciat, astfel, că „modul defectuos de realizare a eșalonării creșterii vârstei standard de pensionare este de natură să încalce art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa de securitate juridică corelat cu componenta instituțională a independenței justiției, cu referire directă la condițiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu. Se încalcă, astfel, art. 1 alin. (3) și (5) cu referire la art. 124 alin. (3) din Constituție.”
Din această perspectivă, trebuie avut în vedere și faptul că eșalonarea realizată prin Legea nr. 282/2023 răspunde exigențelor subliniate de instanța de contencios constituțional.
Intervalul de 4 luni/an avut ca reper de această lege nu este stabilit întâmplător, ci este de natură să asigure o creștere treptată și proporțională a vârstei de pensionare, dând astfel eficiență și principiului așteptării legitime a destinatarilor acestei legi.
În condițiile în care acest interval este, oricum, mai mare decât cel utilizat de legiuitor în privința sistemului public de pensii, care este de 2 luni pentru fiecare an, o nouă modificare a acestui reper, prin creșterea de la 4 luni la 6 luni pentru fiecare an, care ar avea drept consecință directă amânarea din nou a așteptărilor legitime ale beneficiarilor acestui drept, ar fi în mod evident excesivă, atât din perspectiva lipsei unei justificări rezonabile, cât și din cea a intervalului de timp extrem de scurt în care aceasta ar interveni.
Pe aceste premise, este evident că etapizarea pretins a fi realizată prin propunerea legislativă nu răspunde exigențelor reliefate de instanța de contencios constituțional, ci, dimpotrivă, conduce la discriminări evidente și la încălcarea principiului protecției așteptărilor legitime.
Astfel cum s-a reținut în Decizia Curții Constituționale nr. 657 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 1 noiembrie 2019, „în ceea ce privește principiul egalităţii în drepturi, Curtea Constituțională a reținut într-o jurisprudență constantă, începând cu Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional.”
Și în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, o distincţie este discriminatorie în sensul art. 14 din Convenție, dacă „nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă”, adică dacă nu urmăreşte un „scop legitim” sau dacă nu există un „raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit”.
În plus, statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere pentru a stabili dacă şi în ce măsură diferenţele dintre situaţiile similare din alte puncte de vedere justifică tratamentul diferit (a se vedea în special Gaygusuz împotriva Austriei, pct. 42, şi Larkos împotriva Ciprului (GC), nr. 29515/95, pct. 29).
Or, este evident că reglementarea propusă ignoră relevanța normativă pe care trebuie să o primească așteptările legitime ale magistraților cu privire la unul din componentele esențiale ale statutului acestora.
Astfel cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, anterior menționată, principiului protecţiei aşteptărilor legitime „nu are o consacrare constituţională, dar transpare însă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca un element în aprecierea respectării drepturilor fundamentale.
Acest principiu impune existenţa unei legislaţii predictibile, unitare şi coerente. De asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligaţii deopotrivă opozabile atât legiuitorului primar, cât şi celui delegat.”
Așadar, modificările legislative repetate, realizate la intervale scurte de timp, care au ca obiect drepturile judecătorilor și procurorilor, încalcă grav atât principiul securității juridice, cât și, ca o consecință, principiul protecției așteptării legitime.
5. Reducerea cuantumului pensiei la 65% din veniturile realizate în ultimele 48 luni de activitate, față de 80% cât este în prezent, este în mod evident contrară jurisprudenței Curții Constituționale care a statuat în mod constant că legiuitorul este ţinut să respecte principiul independenţei justiţiei, sub aspectul securităţii financiare a magistraţilor, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate.
În acest sens, Curtea a reținut că prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, a statuat că „legiuitorul este ţinut să respecte principiul independenţei justiţiei, sub aspectul securităţii financiare a magistraţilor, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. (…) De asemenea, Curtea a făcut referire la anumite documente internaţionale, care stabilesc plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională. Aceste considerente ale deciziei Curţii Constituţionale fixează un obiectiv primordial, respectiv ca valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remuneraţii primite.”(Decizia nr. 467 din 2 august 2023).
Or, este evident că prin reducerea propusă prin proiect cuantumul pensiei se îndepărtează de la dezideratul afirmat de instanța de contencios constituțional, fapt care plasează proiectul de act normativ în contradicție cu principiul independenței justiției, în componenta referitoare la independența financiară a magistraților.
Din aceeași perspectivă, argumentația invocată în expunerea de motive, în sensul că prin această măsură se urmărește respectarea și pentru magistrați a aceleiași rate de înlocuire a câștigurilor medii ca în cazul celorlalte categorii profesionale care beneficiază de pensii de serviciu, nu ține seama de faptul că standardul consacrat de Curtea Constituțională în cazul magistraților este reprezentat de „plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”, iar nu de vreo abordare similară cu cea referitoare la alte categorii profesionale.
În acest sens, în Decizia nr. 900/2020, Curtea Constituțională a reţinut că, „în stabilirea cuantumului pensiei de serviciu a magistraţilor, spre deosebire de celelalte categorii profesionale care beneficiază de pensii în regim special, legiuitorul este ţinut să respecte principiul independenţei justiţiei, sub aspectul securităţii financiare a magistraţilor care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate.
Incompatibilităţile şi interdicţiile inerente funcţiilor de judecător, procuror şi magistrat-asistent sunt, prin severitatea lor, unice şi speciale acestor funcţii, fără a se regăsi în statutul altor categorii profesionale, şi constituie, împreună cu regimul de remunerare (salariu şi pensie) a acestei categorii profesionale, elemente de substanţă a independenţei justiţiei.
144. Aşa cum s-a arătat în prealabil, pensiile şi vârsta de pensionare trebuie să fie în mod adecvat garantate prin lege (Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii), fiind necesar ca legea „să garanteze judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională” (Carta europeană privind statutul judecătorilor).
Mai mult, în Declaraţia cu privire la Principiile de Independenţă a Justiţiei, adoptată de Conferinţa Preşedinţilor de Instanţe Supreme din Europa Centrală şi de Est, de la Brijuni, Croaţia, din 14 octombrie 2015, s-a reţinut că „Judecătorii trebuie să primească o compensaţie pe măsura profesiei şi îndatoririlor lor şi să dispună de condiţii adecvate de lucru. […] Remuneraţia judecătorilor trebuie să fie ferită de posibile reduceri prin legislaţie.
Trebuie să existe garanţii pentru a se menţine o remuneraţie rezonabilă a judecătorilor în caz de dizabilitate, cât şi pentru plata pensiei care trebuie să fie în legătură rezonabilă cu remuneraţia primită în perioada de activitate. Remuneraţia şi condiţiile de lucru ale judecătorilor nu pot fi modificate în dezavantajul judecătorilor în timpul mandatului, cu excepţia situaţiilor deosebite de natură economică sau bugetară.” De asemenea, Avizul nr. 21 (2018) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) stipulează că „Autorităţile competente trebuie întotdeauna să pună la dispoziţia puterii judecătoreşti fonduri suficiente pentru ca aceasta să îşi poată îndeplini cu demnitate şi în mod corespunzător misiunea care îi revine.
Salarii adecvate, pensii la atingerea limitei de vârstă şi alte beneficii sociale, un grad de încărcare cu sarcini de lucru care să poată fi gestionat, o infrastructură corespunzătoare de lucru şi siguranţa locului de muncă atât pentru judecători, cât şi pentru personalul instanţelor, toate acestea sunt elemente vitale pentru legitimitatea şi buna reputaţie a unui sistem judiciar. Acestea sunt, de asemenea, garanţii importante împotriva fenomenului corupţiei în interiorul sistemului judiciar.”
145. Curtea reţine că, în prezent, legea în vigoare stabileşte modul de calcul al pensiei de serviciu a magistraţilor care ţine seama de reperele rezultate din jurisprudenţa instanţei constituţionale, fundamentate pe principiul independenţei justiţiei, precum şi de reperele trasate în documentele internaţionale privind statutul magistraţilor, astfel încât cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării dispoziţiilor legale este apropiat de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat.”
Așadar, așa cum rezultă din jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional, reglementarea actuală care, pentru stabilirea pensiei de serviciu a magistraților, prevede un procent de 80% din veniturile care reprezintă baza de calcul, este cea care asigură respectarea standardele de constituționalitate vizând „plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite”.
Mai mult, nu trebuie ignorat faptul că prin Legea nr. 282/2023 au fost stabilite noi condiționări vizând extinderea considerabilă, de la o lună la 48 de luni, a perioadei avute în vedere la stabilirea bazei de calcul, dar și instituirea unui plafon maxim pe care pensia netă nu îl poate depăși, respectiv nivelul venitului net realizat în ultima lună de activitate.
În același timp, propunerea vizând reducerea cuantumului pensiei la 65% din veniturile care reprezintă baza de calcul contravine principiului nediscriminării, fiind în mod evident de natură a introduce un nou element de diferențiere între magistrați care, deși se află în situații similare, nu beneficiază de aceleași drepturi.
Această diferențiere care nu are la bază un criteriu obiectiv și rezonabil, conjugată cu celelalte elemente de discriminare care decurg din modificările referitoare la condiția de vârstă și la modalitatea de etapizare a acesteia conturează un dezacord flagrant cu valorile care fundamentează principiul constituțional al egalității în drepturi.
6. În plus, reglementarea propusă este deficitară și sub alte aspecte.
– Sub un prim aspect, la art. I pct. 2 din proiect, noua reglementare propusă pentru modificarea art. IV din Legea nr. 282/2023 expune unei incertitudini legislative inacceptabile perioada cuprinsă între momentul intrării în vigoare a legii preconizate de această propunere legislativă și data de 01.01.2026, în condițiile în care proiectul nu cuprinde o dispoziție care să stabilească faptul că noua lege intră în vigoare la data de 01.01.2026.
Astfel, în reglementarea în vigoare, art. IV din Lega nr. 282/2023 prevede următoarele:
„Art. IV – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, prin derogare de la prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeaşi lege se pot pensiona şi pot beneficia de pensia de serviciu dacă îndeplinesc condiţia de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, precum şi condiţia de vârstă de cel puţin 47 de ani şi 4 luni.
Această vârstă de pensionare creşte cu câte 4 luni în fiecare an calendaristic, până la atingerea vârstei de pensionare de 60 de ani prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege. La calculul acestei vechimi se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. II.”
Prin modificarea datei menționate în teza introductivă a acestui articol și stabilirea acesteia ca fiind 1 ianuarie 2026, dispoziția tranzitorie ar urma să-și producă efectele numai începând cu data de 1 ianuarie 2026, moment până la care s-ar aplica exclusiv condiția de vârstă de 65 ani și cea de vechime de cel puțin 25 ani, prevăzute la art. 221 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum se propune a fi modificat prin art. II pct. 2 din proiectul de act normativ. Practic, perioada cuprinsă între momentul intrării în vigoare a noii legi și data de 1 ianuarie 2026 nu ar fi acoperită de nicio dispoziție tranzitorie.
În concret, aceasta ar însemna că până la intrarea în vigoare a noii legi ar fi aplicabile condițiile de pensionare mai favorabile prevăzute de norma tranzitorie de la art. IV din Legea nr. 282/2023 astfel cum sunt în vigoare în prezent, după care începând cu data intrării în vigoare a noii legi ar fi aplicabile condițiile de vechime și vârstă majorate semnificativ, prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 astfel cum se propune a fi modificat prin proiect, iar ulterior, începând cu data de 01.01.2026, ar fi aplicabile din nou condiții de pensionare mai favorabile, astfel cum sunt acestea prevăzute de reglementarea tranzitorie propusă prin art. I pct. 2 din proiect.
O astfel de oscilație normativă lipsită de orice logică este departe de exigențele de calitate a legii afirmate constant în jurisprudența Curții Constituționale, contravenind în acest fel dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată.
– Sub un al doilea aspect, pentru a răspunde exigențelor care decurg din principiul neretroactivității legii astfel cum a fost subliniat în jurisprudența instanței de contencios constituțional, proiectul trebuie completat cu dispoziții tranzitorii asemănătoare celor cuprinse în art. III alin. (2) și (3) din Legea nr. 282/2023, care să vizeze:
• persoanele cărora le-au fost emise decizii de pensionare în perioada cuprinsă între 01.01.2024 și data intrării în vigoare a noii legi;
• persoanele care vor avea decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a noii legi, în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de data intrării în vigoare a acesteia, întemeiate pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 282/2023, în reglementarea în vigoare în perioada cuprinsă între 01.01.2024 și data intrării în vigoare a noii legi;
• persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute la art. IV din Legea nr. 282/2023, în reglementarea în vigoare în perioada cuprinsă între 01.01.2024 și data intrării în vigoare a noii legi.
Aceste dispoziții ar putea avea următorul cuprins:
„Art. (…) – (1) Persoanele prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cărora le-au fost emise decizii de pensionare în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2024 și data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit prin aceste decizii potrivit reglementărilor în temeiul cărora au fost emise.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care au decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a prezentei legi în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2024 și data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare în aceeași perioadă.”
