Într-o decizie fără precedent, Curtea de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a anulat Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 emisă de Curtea Constituțională a României (CCR), prin care se dispusese anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Sentința civilă nr. 135/2025 pronunțată în data de 24 aprilie 2025.
Alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate de CCR printr-o hotărâre emisă în 6 decembrie, în timp ce votul din diaspora era deja în desfășurare pentru turul al doilea. Invocând informații din documente declasificate ale serviciilor secrete privind presupuse interferențe digitale, manipulare algoritmică și finanțări netransparente, Curtea a dispus anularea întregului proces electoral și reluarea acestuia de la zero.
În acest context tensionat, o cetățeană, Popescu Gheorghița, a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CCR, solicitând:
- Suspendarea executării Hotărârii CCR nr. 32/2024;
- Anularea acesteia ca act administrativ normativ emis cu exces de putere;
- Obligarea CCR la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a invocat multiple încălcări constituționale și legale, susținând că i-a fost anulat votul exprimat în turul I și i-a fost interzis, în mod arbitrar, dreptul de a vota în turul al II-lea. De asemenea, a arătat că CCR a încălcat suveranitatea poporului, a sabotat procesul democratic și a acționat fără sesizare legală, depășindu-și atribuțiile.
Curtea de Apel Ploiești a admis în totalitate acțiunea reclamantei, stabilind că:
- Hotărârea CCR nr. 32/2024 este un act administrativ normativ, supus controlului judiciar în contencios administrativ;
- CCR nu putea să se autosesizeze, nefiind prevăzută în lege posibilitatea anulării alegerilor din proprie inițiativă în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție;
- Nu existau dovezi concrete și certe de fraudă electorală în sensul prevăzut de art. 52 din Legea nr. 370/2004;
- CCR a încălcat principiul irevocabilității actelor administrative – validase turul I prin Hotărârea nr. 31/2024, act care produsese deja efecte juridice;
- S-a produs o perturbare gravă a funcționării autorității publice reprezentate de Președintele României;
- S-au încălcat în mod evident drepturi fundamentale precum dreptul de a alege (art. 36 Constituție) și principiul suveranității poporului (art. 2 Constituție).
Instanța a acordat suspendarea executării hotărârii CCR până la soluționarea definitivă a cauzei, și a decis anularea acesteia în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Argumente de drept esențiale reținute în hotărâre:
- Act administrativ normativ – Instanța a reținut că hotărârea CCR nu a avut caracter jurisdicțional, ci normativ, cu efecte erga omnes, și se încadrează în definiția legală de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004.
- Lipsa sesizării legale – Legea nr. 370/2004 permite formularea cererilor de anulare a alegerilor doar de către candidați sau formațiuni politice participante, nu din oficiu.
- Lipsa dovezilor de fraudă – CCR s-a bazat pe „note informative” din documente declasificate, neprobate și neverificate contradictoriu, fără a exista suspiciuni concrete privind afectarea rezultatului alegerilor.
- Încălcarea principiului „ultima ratio” – Curtea de Apel a invocat jurisprudența Comisiei de la Veneția: anularea alegerilor este justificată doar în cazuri excepționale, dovedite clar și reglementate legal, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
„Curtea constată că, prin cererea de chemare în judecată, un prim motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, se referă la faptul că, la emiterea Hotărârii nr. 32 din 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională a comis un exces de putere, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Arată că, prin actul administrativ normativ contestat, Curtea Constituţională a interpretat în mod abuziv atribuţia prevăzută de art.146 lit f) din Constituţie, aceea de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, anulând, printr-o autosesizare arbitrară întregul proces democratic de alegere a Preşedintelui României.
Arată că procedura pentru alegerea preşedintelui României este prevăzută de Legea nr. 370/2004, iar atribuţiile Curţii Constituţionale sunt de asemenea prevăzute expres în această lege. Astfel, nici Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nr. 47/1992 şi nici Legea nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui României nu prevăd dreptul Curţii Constituţionale de a se sesiza din oficiu, prin fapta de „a lua act de conţinutul” unor documente prezentate în Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi aduse la cunoştinţă publică, aşa cum se indică textual în paragraful nr. 5 al Hotărârii a cărei anulare o solicită.
Astfel cum s-a reţinut anterior, acest prim motiv de nelegalitate este întemeiat, în condiţiile în care, conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 47/1992, „(1) Curtea Constituțională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituție, republicată, sau de legea sa organică. (2) Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate.” Dispoziţiile sunt situate în Secţiunea 1 – Dispoziţii comune a Capitolului III – Competența Curții Constituționale, ceea ce înseamnă că acestea se aplică în privinţa exercitării tuturor atribuţiilor prevăzute de art. 146 din Constituţie, ca regulă, sesizarea din oficiu fiind reglementată în mod expres de Legea nr. 47/1992, în următoarele cazuri de excepţie: asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei [art. 11 alin. (1) pct. A lit a) din lege]; asupra legii de revizuire a Constituţiei [art. 23 alin. (1) din lege]; în privinţa iniţiativei legislative a cetăţenilor [cazurile prevăzute la art. 48 din lege]. În cazul prevăzut la art. 146 lit f) din Constituţie, conform căruia Curtea Constituţională „f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului;”, nici Legea nr. 47/1992, nici Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, nu prevăd posibilitatea sesizării din oficiu a Curţii Constituţionale în vederea anulării procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României.
Mai mult, dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 prevăd în mod expres titularii cererii de anulare a alegerilor, respectiv: partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, fără a fi prevăzută posibilitatea sesizării din oficiu prin încheiere, astfel cum a procedat Curtea Constituţională la data de 6 decembrie 2024.
Sub acest aspect, în Raportul Comisiei de la Veneția, s-a reţinut că normele internaţionale nu impun, nici nu interzic, în principiu, deciziile din oficiu ale curţilor constituţionale.
Ţinând cont că tribunalele, inclusiv curţile constituţionale, se caracterizează prin reactivitate, iar nu prin capacitatea de a fixa ordinea de zi, Comisia de la Veneția a apreciat că puterea curţilor constituţionale de a invalida alegerile din oficiu, dacă există, ar trebui să fie limitată la circumstanţe excepţionale şi clar reglementate, în scopul prezervării încrederii alegătorilor în legitimitatea alegerilor (pct. 69). Or, în prezenta cauză, emitentul actului atacat nu a precizat şi dovedit circumstanţă excepţională care să justifice anularea procesului electoral, întemeiată pe o prevedere legală expresă, pentru a nu fi afectată încrederea alegătorilor în legitimitatea alegerilor.
Al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă se referă la faptul că Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, a cărei anulare se solicită, a fost emisă cu încălcarea termenului până la care ar fi putut fi pusă în discuţie posibilitatea anulării alegerilor, respectiv data validării rezultatelor primului tur de scrutin, aşa cum prevede pct. 107 din Anexa HG nr. 1061/2024.
Invocă reclamanta dispoziţiile art. 53 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) din Legea nr. 370/2004 şi arată că, prin Hotărârea nr. 31 din 2 decembrie 2024, Curtea Constituţională adusese la cunoştinţă rezultatul turului I al alegerilor prezidenţiale, astfel încât nu mai era în termen să examineze corectitudinea procedurii electorale din turul I.
După data de 2 decembrie 2024, Curtea Constituţională ar fi avut dreptul să examineze numai corectitudinea procesului electoral al tuiului al II-lea, după finalizarea procedurii de vot din acest tur, într-o eventuală cerere de anulare a alegerilor pe care o puteau formula numai competitorii electorali, potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 370/2004.
Aşadar, Curtea Constituţională avea dreptul: – să anuleze alegerile din turul I, dacă era sesizată de competitorii electorali, în scris şi cu dovezi, în termen de trei zile de la închiderea votării în turul I şi putea dispune reluarea turului I în a doua duminică de la reluarea alegerilor;
– să anuleze alegerile din turul al II-lea, dacă era sesizată de competitorii electorali, în scris şi cu dovezi, în termen de 3 zile de la închiderea votării din turul al II-lea şi putea dispune numai reluarea turului al II-lea, în a doua duminică după anularea alegerilor.
Arată reclamanta că, odată ce fusese validat turul I, prin Hotărârea nr. 31 din 2 decembrie 2024, Curtea Constituţională putea anula numai turul al II-lea, după ce procedura de vot în turul al II-lea era terminată şi numai la sesizarea scrisă a competitorilor electorali, însoţită de dovezi, în termen de trei zile de la închiderea votării din turul al II-lea. Însă, Curtea Constituţională, prin abuz de putere, a întrerupt intempestiv procedura de votare din turul al II-lea, anulând întreaga procedură electorală desfăşurată până la acel moment, deşi validase turul I, fără niciun temei constituţional şi legal.
Curtea constată că, prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 31 din 2 decembrie 2024, a fost confirmat şi validat rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României din primul 3 tur de scrutin de la data de 24 noiembrie 2024, prevăzându-se că „Se va organiza al doilea tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care vor participa domnul Călin Georgescu și doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine.”
Curtea reţine că este întemeiat şi motivul de nelegalitate privind încălcarea condiţiilor de fond prevăzute de art. 52 din Legea nr. 370/2004 necesare pentru anularea alegerilor. Astfel, conform prevederilor art. 52 alin. (1) din legea menţionată, „(1) Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.”
Or, în prezenta cauză, pretinsele fraude reţinute în motivarea hotărârii contestate, fără a fi dovedite în mod corespunzător, nu vizează cerinţa prevăzută de lege, respectiv votarea şi stabilirea rezultatelor de natură a modifica atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor, ci o etapă anterioară procesului de votare, respectiv etapa derulării campaniei electorale anterioare votului propriu zis, vizând modalitatea de informare a alegătorilor prin intermediul social-media, respectiv finanţarea campaniei electorale, aspecte care nu intră sub incidenţa textului de lege indicat.
Sub acest aspect, Curtea constată că, în Raportul Comisiei de la Veneția, s-a reţinut că, în principiu, alegătorii trebuie să fie convinşi că votul lor este definitiv. Anularea unei părţi a alegerilor sau a alegerilor în ansamblu nu este justificată decât în circumstanţe excepţionale (principiul „ultima ratio”). Astfel, Comisia de la Veneția a stabilit deja că anularea rezultatului unor alegeri în temeiul unei greşeli minore care nu a afectat rezultatul poate să facă procesul electoral mai vulnerabil sau să suscite neîncredere cu privire la căile de atac judiciare, ori să antreneze un interes scăzut în ipoteza ciclurilor repetate de alegeri şi eventual o participare scăzută (pct. 18).
În prezenta cauză, aspectele reţinute de Curtea Constituţională în motivarea hotărârii atacate se referă la o etapă anterioară procesului de votare, respectiv etapa derulării campaniei electorale anterioare votului propriu zis, vizând modalitatea de informare a alegătorilor prin intermediul social-media, respectiv finanţarea campaniei electorale, aspecte care nu se circumscriu cerinţei din Raportul Comisiei de la Veneția, referitoare la necesitatea ca aspectele invocate să vizeze afectarea rezultatului alegerilor.
În consecinţă, Curtea reţine că şi cel de-al patrulea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă este întemeiat.
Ultimele două motive de nelegalitate invocate de reclamantă se referă la faptul că hotărârea atacată a fost emisă şi cu încălcarea art. 2 din Constituţia României privind Suveranitatea, ca principiu constituţional general şi arată că, prin hotărârea menţionată, Curtea Constituţională a încălcat suveranitatea poporului român, al cărui membru este şi reclamanta, anulând întreaga procedură electorală, lăsând România fără Preşedinte legitim ales de poporul român şi aruncând-o într-o criză politică profundă, care nu s-a încheiat nici în prezent, la peste 4 luni de la anularea alegerilor.
Or, Curtea Constituţională a exercitat suveranitatea poporului român în nume propriu, impunând poporului român un Preşedinte neales, numit de chiar Curtea Constituţională, cu încălcarea gravă a prevederilor Constituţiei României, deşi, potrivit art. 142 alin. (1), Curtea Constituţională ar fi trebuit să fie garantul supremaţiei Constituţiei.
De asemenea, arată reclamanta că hotărârea atacată a fost emisă şi cu încălcarea dreptului fundamental de a alege, prevăzut de art. 36 alin. (1), coroborat cu art. 81 alin. (1) din Constituţia României. Arată reclamanta, sub acest aspect, că dreptul său de cetăţean cu drept de vot a fost vătămat prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, pentru că votul său valabil exprimat în turul I din data de 24 noiembrie 2024 a fost anulat şi a fost împiedicată să îşi exprime votul în turul al II-lea din 8 decembrie 2024, prin aplicarea ştampilei „votat” pe unul din cei doi candidaţi care fuseseră validaţi prin Hotărârea CCR nr. 31, ca şi cum ar fi fost un cetăţean lipsit de drepturile electorale, deşi nu este în ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (2) din Constituţia României, iar art. 53 alin. (1) din Constituţia României prevede că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se poate face numai prin lege.
Curtea reţine că şi aceste critici sunt întemeiate, în condiţiile în care, prin anularea integrală a întregului proces electoral, cetăţenii au fost lipsiţi de posibilitatea de a-şi alege candidaţii preferaţi pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al României. „
