Titlul problemei de drept: Momentul de la care se calculează prescripția dreptului material la acțiunea în răspundere civilă delictuală în situația daunelor morale ca urmare a detenției în condiții precare.
- Materie: civil
- Subcategorie: pretenții
- Obiect ECRIS: pretenții
- Acte normative incidente: art. 2528, art. 1349 alin. (1), art. 1359 C. civ., art. 7, 8 din Decretul-lege nr. 167/1958, Ordinul M.J. nr. 433/2010, art. 3, 11, 20 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
- Cuvinte cheie: pretenții, despăgubiri morale, fapt ilicit.
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
În materia răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție este cel de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pentru prescripțiile începute în perioada în care era în vigoare acest act normativ, respectiv de art. 2517 C. civ., pentru prescripțiile începute sub imperiul noului Cod civil.
Momentul de început al prescripției este data la care păgubitul a cunoscut sau trebuie să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, reglementare ce corespunde pe deplin art. 2528 din actualul Cod civil.
În cazul analizat, reclamantul suferă un prejudiciu moral cuantificabil la capătul fiecărei zile petrecute în detenție în condiții precare, a cărui cunoaștere subiectivă de către acesta nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Practic, la sfârșitul fiecărei zile acesta cunoaște atât paguba suferită cât și pe cel care răspunde de ea.
Or, în aceste condiții, este pe deplin justificat ca data de început a termenului de prescripție să fie stabilită în raport cu data consumării fiecărei zile de detenție.
Această soluție este în deplină concordanță cu scopul prescripției, care este acela de a sancționa pasivitatea creditorului, care, deși are toate elementele necesare declanșării demersului judiciar menit să-i asigure protecția jurisdicțională a dreptului său, totuși, nu o face.
Nu există niciun argument legal care să susțină teza stabilirii momentului de început al prescripției în funcție de data liberării condiționate a reclamantului, atât timp cât faptul cunoașterii prejudiciului și a persoanei răspunzătoare se plasează în timp anterior acestui moment.
Subliniem în acest context că în cazul detenției în condiții precare consecințele păgubitoare pe care le înregistrează victima nu pot fi înțelese prin existența unui singur fapt generator, ci prin juxtapunerea unor fapte ilicite (sintagma detenție precară reunește, de regulă, un complex de fapte ilicite, precum spațiu insuficient, condiții necorespunzătoare de igienă etc.) care se manifestă concomitent sau succesiv.
Nu ne aflăm așadar în prezența unui singur prejudiciu, ci a mai multora, fiecăruia dintre ele fiindu-i atașat un drept la acțiune a cărui prescripție este stabilită în conformitate cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și art. 2528 din actualul Cod civil. Iar faptul că reclamantul formulează o cerere de despăgubire globală reprezintă doar opțiunea formală de exprimare a pretenției, fără a aduce atingere caracterului segregat al pagubei suferite.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că momentul de la care se calculează prescripția extinctivă a dreptului material la acțiunea în răspundere civilă delictuală în situația daunelor morale ca urmare a detenției în condiții precare trebuie stabilit în raport cu data consumării fiecărei zile de detenție, când victima cunoaște atât prejudiciul suferit cât și persoana răspunzătoare.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Acveastă problemă de drept a fost discutată la întânirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă – Pitești, 14-15 noiembrie 2019.
