Titlul problemei de drept: Sezină. Posibilitatea introducerii în judecată a moștenitorilor sezinari în ipoteza decesului părții pe parcursul procesului, în lipsa emiterii certificatului de moștenitor, de calitate de moștenitor ori a dovedirii acceptării moștenirii în orice mod.
- Materia: civil
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiect ECRIS: hotărâre care ține loc de contract de vânzare
- Acte normative incidente: art. 1125, art. 1113, art. 1114 alin. (2) C. civ. art. 36 teza I, art. 412 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 2 C. proc. civ.
- Cuvânt cheie: moștenitor sezinar, calitate procesuală pasivă
Potrivit art. 1125 C. civ., situat în Secțiunea a 4-a intitulată „Sezina” din Capitolul I cu denumirea marginală „Transmisiunea moștenirii”:
Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moştenitorilor sezinari şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului”.
Art. 1126 C. Civ. prevede că sunt moștenitori sezinari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați.
Potrivit art. 1127 C. civ.:
- Moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii.
- Până la intrarea în stăpânirea în fapt a moștenirii, moștenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moștenitor.
Art. 1133 C. Civ. prevede:
- Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială, să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1103.
- Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire.
Potrivit art. 1114 C. Civ.:
- Acceptarea consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data decesului.
- Moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia. (…)
Potrivit art. 36 teza I C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.
Cu titlu prealabil, menționăm că, deși problema de practică neunitară s-a ivit într-un litigiu având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract de vânzare, chestiunea dedusă analizei se impune a fi abordată cu titlu general, pentru orice litigiu în care, pe parcursul procesului, a intervenit decesul pârâtului și se pune problema incidenței suspendării judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sau a introducerii în judecată a moștenitorilor. Prin urmare, analiza relevanței acordate sezinei se realizează în acest cadru, urmând a atrage după caz, una sau alta din dispozițiile anterior expuse. Condiția de exercițiu a dreptului la acțiune privind calitatea procesuală pasivă s-ar activa exclusiv în ipoteza în care cererea de chemare în judecată ar fi introdusă ab initio în contradictoriu cu moștenitorii sezinari neacceptanți, iar nu în cazul survenirii decesului pârâtului pe parcursul procedurii judiciare, nefiind cu putință ca moștenitorii să fie introduși, iar apoi instanța să pronunțe o soluție de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive în privința acestora.
Această temă a fost discutată anterior în cadrul întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel care a avut loc la Curtea de Apel Timișoara în perioada 19-20 noiembrie 2015, punctul de vedere expus în opinia INM fiind adoptat de participanți cu majoritate.
Prin punctul de vedere anterior exprimat, s-a reținut, în esență, că dispoziţiile legale menţionate anterior nu sunt de natură să susţină concluzia că este suficientă simpla calitate a succesibilului de sezinar, fiind necesară însuşirea de către acesta a calităţii de moştenitor, prin acceptarea succesiunii într-unul dintre modurile prevăzute de lege.
Astfel, în primul rând, potrivit art. 1106 C. civ., „Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine”, iar, în conformitate cu art. 1114 alin. (2) C. civ., „Moştenitorii legali (…) răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia”.
În acest context, din moment ce, sub aspectul dreptului substanţial, un succesibil sezinar, neacceptant al moştenirii, nu răspunde pentru datoriile şi sarcinile moştenirii, nici în planul dreptului procesual, acesta nu ar putea avea calitate procesuală pasivă, neputând fi obligat prin hotărârea judecătorească pronunţată în cauză.
În al doilea rând, în sprijinul acestei soluţii, a fost adus şi argumentul de text şi anume acela că art. 1125 C. civ. face referire numai la „dreptul (moştenitorilor sezinari – n.n.) de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului, neprevăzând în cuprinsul său şi obligaţiile defunctului”, acestea excluzându-se astfel, prin folosirea argumentului de interpretare logică per a contrario.
În al treilea rând, s-a apreciat că nu se poate face abstracţie în problema supusă analizei de dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 şi art. 415 pct. 2 C. proc. civ., care fac referire la moştenitori, fără deosebire după cum aceştia sunt sezinari sau nu.
În al patrulea rând, stăpânirea de fapt a bunurilor succesorale prezintă caracter echivoc sub aspectul acceptării moştenirii, neavând în mod necesar valoarea unei acceptări tacite a acesteia.
De asemenea, simpla chemare în judecată a succesibilului sezinar nu se încadrează în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege de acceptare forţată a moştenirii.
Legea a pus la dispoziţia reclamantului, în situaţia în care pârâtul a decedat pe parcursul desfăşurării procesului, o cale procedurală pentru determinarea succesibilului să-şi exprime opţiunea succesorală, într-un termen judecătoresc redus faţă de cel legal de opţiune, potrivit art. 1113 C. civ.
În cadrul întâlnirii menționate, a fost exprimată și opinia contrară în sensul că moștenitorul sezinar poate fi chemat în judecată în calitatea sa de moștenitor legal, în absența certificatului de moștenitor/certificatului de calitate de moștenitor, numai pe baza actelor de stare civilă.
Apreciem că se impune reevaluarea argumentelor exprimate în sprijinul punctului de vedere anterior expus și analiza temeinică a justeței opiniei minoritare.
În acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 1127 alin. (3) C. Civ. care prevăd că moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii. Potrivit art. 1125 C. civ., în conținutul sezinei intră atât stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, cât și dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului. Or, din moment ce moștenitorii nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moștenitor, în conținutul căreia intră dreptul de a exercita drepturile și acțiunile defunctului, este greu de susținut argumentul de interpretare literală a art. 1125 teza finală C. proc. civ., în sprijinul concluziei că textul și-ar propune să excludă obligațiile defunctului. Pentru ipoteza dobândirii sezinei prin eliberarea certificatului de moștenitor, nu este pusă la îndoială posibilitatea ca moștenitorul să figureze pe latura pasivă a raportului procesual civil.
De asemenea, în același sens este și alin. (3) al art. 1127 care prevede că până la intrarea în stăpânirea în fapt a moștenirii, moștenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moștenitor. A contrario, de vreme ce textul circumstanțiază subiectul pasiv prohibit în persoana moștenitorului legal nesezinar, moștenitorul sezinar, dimpotrivă, poate fi urmărit în calitate de moștenitor.
Nici argumentele întemeiate pe dispozițiile art. 1106 C. Civ. nu sunt de natură să sprijine soluția contrară, întrucât sezina nu implică obligația moștenitorului sezinar de accepta succesiunea, ci dimpotrivă, acesta este liber să renunțe la moștenire, ipoteză în care sezina trece la următorul chemat de lege la moștenire (sezina succesivă). De asemenea, nici dispozițiile art. 1114 alin. (2) C. Civ. nu pot fi invocate în combaterea argumentelor expuse anterior, pronunțarea soluției urmând a se dispune nu în contradictoriu cu moștenitorul sezinar, ci în contradictoriu cu moștenirea reprezentată prin acesta. Astfel, instituția sezinei constă în posibilitatea conferită de lege moștenitorilor rezervatari de a fi considerați titularii de drept ai patrimoniului succesoral, direct, fără nicio altă formalitate, spre deosebire de ceilalți moștenitori care trebuie să urmeze procedurile de trimitere în posesie, adică de verificare a titlului lor de moștenire.
În esență, pe durata de timp de la deschiderea moștenirii și până la clarificarea problemelor legate de stabilirea succesibililor care vin efectiv la moștenire, adică, în ultimă instanță, a titularilor patrimoniului succesoral, moștenitorilor rezervatari, în calitatea lor de continuatori ai persoanei defunctului, li se conferă provizoriu, prin lege, anumite prerogative în legătură cu patrimoniul succesoral, asigurând tranziția de la de cuius la moștenitori. Se acoperă astfel vidul care ar subzista între momentul deschiderii moștenirii și acceptarea ei de către succesibili.
Sezina conferă așadar funcția de reprezentare în justiție în mod activ și pasiv a intereselor succesiunii. Ca efect al sezinei, de la data deschiderii succesiunii, moștenitorii desemnați ca atare de lege se substituie defunctului, fiind în drept să introducă orice acțiune petitorie sau posesorie aparținând acestuia, iar pe de altă parte, să fie pârâți în acțiunile introduse de terți contra succesiunii.
Împrejurarea că legiuitorul Codului civil din 2009 a pus la dispoziția persoanei interesate mijlocul reglementat de art. 1113 pentru a obține obligarea succesibilului să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1103 din același act normativ nu infirmă raționamentul expus anterior. Textul își găsește utilitatea pentru ipoteza în care de pe urma defunctului nu au rămas moștenitori sezinari, caz în care partea potrivnică are la îndemână formularea unei acțiuni întemeiate pe art. 1113 C. civ. din 2009 pentru a putea introduce în cauza pendinte pe moștenitori mai înainte de împlinirea termenului de opțiune succesorală.
În concluzie, opinia INM este aceea că este posibilă introducerea în judecată a moștenitorilor sezinari ai uneia dintre părți în ipoteza decesului acesteia pe parcursul procesului, chiar în lipsa emiterii certificatului de moștenitor, de calitate de moștenitor ori a dovedirii acceptării moștenirii în orice mod, excepție făcând succesorul sezinar care a renunțat la moștenire.
În unanimitate, participanții au apreciat că se impune reconsiderarea punctului de vedere adoptat cu majoritate în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel care a avut loc la Curtea de Apel Timișoara în perioada 19-20 noiembrie 2015 și însușirea soluției expuse în opinia INM.
Această problemă a fost discutată la întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă – Pitești, 14-15 iunie 2019.