Magistrații Curții Constituționale și-au suspendat ședința de miercuri, se arată într-un comunicat al instanței de contencios administrativ. Decizia ar fi fost luată după ce în familia unei angajate a CCR a fost un caz depistat pozitiv la testul COVID, susțin surse apropiate Curții Constituționale, citate de stiripesurse.ro.
”Cu privire la cauzele înscrise în lista de ședință de astăzi, 16 septembrie 2020, Curtea Constituțională a dispus amânarea acestora la o dată care urmează a fi comunicată ulterior”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de internet a CCR.
Pe ordinea de zi a ședinței Curții Constituționale de miercuri se aflau, printre altele, 11 dosare referitoare la obiecții de neconstituționalitate ale unor legi, două excepții de neconstituționalitate și o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Senat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Secția de Urmărire și Criminalistică.
DOCUMENT – Ordinea de zi a ședinței de plen a Curții Constituționale din 16 septembrie 2020: