Prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea, a semnat, miercuri, ordinele de privind încetarea mandatelor pentru cinci primari și 170 de consilieri locali din județ. Cei mai mulți candidează la alegerile din 27 septembrie din partea altor formațiuni politice decât cele de pe listele cărora au fost aleși. În cazul unui primar, acesta a rămas fără mandat după ce și-a schimbat domiciliul și candidează pentru primăria altei localități.
Cei patru primari ale căror mandate au încetat pe motiv de schimbare a taberei politice sunt Teodor Baba (Nojorid, PSD), Cristian Vasile Paul (Lăzăreni, PSD), Ioan Badula (Boianu Mare, ALDE) – care au trecut cu toții în PNL – și Sabina Fărcuța (Drăgești, PNL) care a devenit membru al PSD.
Primarul comunei Lazuri de Beiuș, liberalul Gabriel Popa, și-a schimbat domiciliul și este candidatul PNL pentru funcția de edil-șef al municipiului Beiuș.
”Din cele 101 unități administrativ-teritoriale de la nivelul județului Bihor, situațiile de încetare de drept a mandatelor se aplică în 31 de UAT-uri pentru câte un ales local, în 28 de UAT-uri pentru 4 sau mai puțini aleși locali, în 9 UAT-uri pentru mai mult de 4 aleși locali, iar în 33 de UAT-uri nu există astfel de situații”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Bihor.
Pentru a asigura continuitatea activității administrațiilor publice, prefectul Dumitru Țiplea le-a pus în vedere autorităților locale obligativitatea demarării procedurilor pentru validarea mandatelor de supleanți care îndeplinesc condițiile legale.
În Bihor sunt aproximativ 1350 de aleși locali.
Potrivit legii partidelor politice 14/2003, înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost până atunci. În consecință, conform Codului administrativ, mandatul primarului încetează de drept în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales inițial.
Prevederile se aplică și în cazul consilierilor locali, respectiv județeni, a căror calitate de consilieri încetează de drept înainte de expirarea la termen a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale.
”Prefectul Dumitru Țiplea a solicitat în urmă cu o lună, în 18 august, secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale din județul Bihor să identifice și să aducă în atenția Instituției Prefectului cazurile în care aleșii locali se află în situația menționată mai sus”, au explicat reprezentanții Instituției Prefectului.