Luni, 23 martie a.c., la ora 15.05, în localitatea bihoreană Tinca, un bărbat de 40 de ani, din comuna Tulca, județul Bihor, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe strada Mureșului din localitate, la intersecția cu strada P-ța Dumbravei a pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unui imobil de pe strada P-ța Dumbravei, transmite comisarul șef de poliție Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni ușoare.
Polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.