Inspecția Judiciară a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea a 3 posturi vacante de inspectori judiciari, din care unul la Direcția de inspecție pentru judecători și două posturi la Direcția de inspecție pentru procurori. Candidații își pot depune dosarele la sediul Inspecției Judiciare până pe 8 octombrie.
Dosarele de înscriere trebuie să conțină, pe lângă curriculum vitae, 10 lucrări întocmite de candidat, reprezentative pentru activitatea profesională desfășurată în ultimii 3 ani, dar și lucrări de specialitate întocmite sau articole publicate de candidat, precum și orice alte înscrisuri pe care acesta le consideră relevant.
În cazul candidaților judecători, aceștia trebuie să își exprime opțiunea pentru testarea scrisă la drept procesual civil sau la drept procesual penal, în funcție de specializare.
Lista candidaților admiși să participe la concurs va fi publicată pe 23 octombrie, iar prima probă, cea a interviului, va fi susținută pe 9 și 10 ianuarie 2021. Testarea scrisă va avea loc pe 31 ianuarie 2021, zi în care va fi publicat și baremul de corectare, în timp ce contestațiile pot fi depuse pe 1 și 2 februarie 2021.
După corectarea lucrărilor și soluționarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi publicate pe 11 februarie 2021.
DOCUMENT – Tematica și bibliografia pentru Direcția de inspecție judiciară pentru judecători/ Direcția de inspecție judiciară pentru procurori: