material realizat de Bianca Chirilă, avocat Oradea – Societatea de Avocați ”Doseanu&Asociații”
Certificatul medico-legal este o probă științifică în desfășurarea actului de justiție. Spre deosebire de alte acte medicale, certificatul medico-legal este singurul care se obține la cererea persoanei interesate. Toate celelalte acte medico-legale se efectuează la cererea organelor de cercetare penală sau a instanței. De reținut este faptul că, în cadrul unui proces penal, un astfel de certificat poate constitui o probă valoroasă, fiind apt să dovedească existența unor urme ale infracțiunilor. Situațiile cele mai frecvente în care se solicită efectuarea unui certificat medico-legal sunt: victimele violenței domestice, victime ale accidentelor de circulație, vătămări corporale, agresiuni sexuale etc.
1. Ce este certificatul medico-legal?
Conform dispozițiilor art. 9 alin. 2 lit. c din Norma 25/05/2000 privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, prin certificat medico-legal se înțelege actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate și care cuprinde date privind examinarea medico-legală.
2. Ce este o examinare medico-legală?
Examinarea medico-legală constituie procedeul probatoriu prin care medicul legist sau o comisie constată urmele și consecințele unei infracțiuni, în urma constatării fiind întocmit actul medico-legal care constituie mijloc de probă în procesul penal, potrivit prevederilor art. 189 din Noul Cod de Procedură Penală. Persoanele fizice, de regulă victime ale unor acte de violență, accidente rutiere sau orice alte evenimente care au produs leziuni, pot solicita un certificat medico-legal. Acest certificat se obține prin examinarea nemijlocită a victimei în sediul instituției medico-legale.
3. Ce trebuie să cuprindă certificatul medico-legal?
- descrierea leziunilor traumatice;
- opinia expertului cu privire la natura și gravitatea leziunilor;
- mecanismul și data producerii acestora;
- urmările pe care acestea le-au produs.
4. Cine poate solicita efectuarea certificatului medico-legal?
Solicitările de examinare în vederea eliberării certificatelor medico-legale, la cererea persoanelor interesate, pot fi înaintate de către:
- persoana în cauză, dacă a împlinit vârsta de 16 ani;
- părinți, pentru copiii sub vârsta de 16 ani;
- tutore sau autoritatea tutelară, pentru persoanele puse sub tutelă, precum și de curator, în cazul în care s-a instituit curatela;
- persoanele care îi îngrijesc pe minori, altele decât cele prevăzute anterior;
- directorul unității, pentru persoanele internate în cămine, spitale, internate școlare, precum și în alte asemenea instituții;
- comandantul locului de deținere, pentru persoanele condamnate, și organul de urmărire penală sau instanța de judecată, pentru persoanele aflate în stare de reținere sau de deținere;
- orice altă persoană, pentru copiii găsiți, pentru persoanele debile mintal, pentru cei care nu se pot îngriji singuri și nici nu sunt în îngrijirea cuiva;
- orice persoană juridică, pe bază de contract, pentru asigurații sau angajații săi.
5. Etapele în vederea obținerii certificatului medico-legal:
- prezentarea victimei imediat după traumă într-un serviciu medical (chirurgie, ORL, ortopedie etc) și obținerea unui document medical care precizează diagnosticul și tratamentul necesar a fi aplicat;
- prezentarea la instituția de medicină legală, obligatoriu în primele 30 de zile de la momentul evenimentului traumatic suferit;
- în vederea efectuării consultului medico-legal, e necesar ca victima să prezinte un act de identitate;
- achitarea unei sume aferente reprezentând contravaloarea eliberării certificatului medico-legal, pentru care se primește chitanța aferentă;
- anterior începerii consultului medico-legal, victima trebuie să completeze o cerere tip cu datele sale de identitate din cartea de identitate și un scurt istoric referitor la evenimentul traumatic pentru care solicită certificat medico-legal, în mod deosebit privind data producerii acestuia și felul traumatismului;
- certificatul medico-legal se eliberează persoanei examinate în termen de maximum 7 zile de la examinare sau de la depunerea rezultatelor examenelor clinice și paraclinice indicate de medicul examinator.