În luna martie a anului 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga legea 396 pentru înființarea Consiliilor Județene. Reglementările stabileau că ”în fia-care judetiu se statornicesce unu Consiliu care se aduna periodicu şi represinta interessele locali colective şi economice ale judetiului”. Potrivit legii, puteau fi aleși, pentru 4 ani, în consiliile județene cetățenii de peste 30 de ani, care declarau cu șase luni înainte de alegeri că au domiciliul în județul respectiv. Erau stabilite clar situațiile în care un consilier județean se putea retrage din funcție, iar încălcarea regulilor atrăgea o amendă de până la 50 de galbeni.
Legea 396/1864, publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 1864, prevedea că fiecare plasă sau ocol trimite în consiliul județean câte doi reprezentanți, aleși pe un mandat de 4 ani. Președintele legislativul județean era ales de consilieri din rândul lor, iar prefectul județului îndeplinea rolul de comisar al Guvernului pe lângă Consiliu.
Consiliul Județean avea un secretar numit de domnitor din trei candidați propuși de consilieri.
Printre altele, legea prevedea că niciun consilier nu putea refuza să își îndeplinească mandatului și nici avea voie să demisioneze decât în cazuri strict determinate:
- ”a) Vîrsta de 60 ani inpliniti.
- b) Oranduire în serviciului Statului şi mandatulu de deputatu.
- c) Îndeplinirea anterioară de funcţiuni de Consiliaru, în cursu de unu terminu d’a randulu.
- d) Bola şi slabiciune trupesca, seu o alta fortia majoră dovedită.”
Orice încălcare a acestor reguli era sancționată cu amendă: ”se va indatora a plati o amenda de la 15 pînă la 50 galbeni în folosulu judetiului.”
Cine putea fi ales ca și consilier județean și cine avea interdicție
Puteau fi aleși în consiliile județene toți cei care aveau 30 de ani și se bucurau de drepturile civile și politice acordate de lege. Domiciliul în județul respectiv era o altă condiție obligatorie pentru a putea candida pentru legislativul local și trebuia declarat cu 6 luni înaintea alegerilor.
Actul normativ stabilea și cine nu putea face parte din Consiliul Județean: Prefectul, judecătorii Tribunalului județean, subprefecții, casierii și contabilii județului,”inpiegatii Prefecturei seu ai Sub-prefecturiloru”, inginerii şi arhitecţii în serviciului judetiului, șefii Poliției, militarii în serviciul activ și călugării.
Regula era că membrii Consiliului Județean nu erau retribuiți pentru activitatea lor.
Ca să evite ”nepotismele”, legea arăta că nu pot face parte din Consiliul Județean tatăl și fiul, bunicul și nepotul, frații, cumnații și unchii. Legiuitorul preciza atunci că înrudirea ulterioară dintre doi consilieri nu atrage încetarea mandatului lor. ”Înrudirea se socotesce desfiintiata prin mortea femeei de la care provine”, mai precizează legea.
Sesiune ordinară, anual, pe 15 octombrie
Consiliul Județean se întrunea în sesiune ordinară pe data de 15 octombrie a fiecărui an, în resedința județului, sesiune cu o durată de trei săptămâni. Până la alegerea președintelui consiliului, a vicepreședintelui și a celor doi secretari, legislativul era prezidat provizoriu de prefect, secondat de doi dintre cei mai tineri membri ai consiliului județean.
Prelungirea sesiunii ordinare se putea face cu permisiunea domnitorului, dar nu putea depăși cinci săptămâni, timp în care consilierii erau obligați să se ocupe mai ales de bugetul județului, dacă acesta nu a fost votat până atunci. Puteau exista și sesiuni extraodinare ale legislativului județean, convocate de domnitor.
Ședințele Consiliului Județean nu erau publice, cu excepția celor în care era votat bugetul sau taxele și impozitele. Votul se făcea ”cu glasu tare prin apelu nominalu seu prin siedere şi sculare”, dar putea fi și secret.
Președintele Consiliului Județean putea să dispună chiar și arestarea pe 24 de ore a unei persoane care, asistând la ședințele publice ale legislativului local, provoca ”tulburări”.
DOCUMENT – Legea 396/31 martie 1864 pentru inființiarea Consiliuriloru județiane poate fi consultată aici.