Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor efectuează, marți dimineața, patru percheziții la sediile unor societăți comerciale din Bihor și Arad. Reprezentanții firmelor sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 5 milioane de euro, prin înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor și spălarea banilor.
ACTUALIZARE: Firmele vizate de descinderile Poliției fac parte din grupul Trei G, fondat de omul de afaceri Ion Govoreanu, relatează ebihoreanul.ro.
În urma cercetărilor făcute de polițiștii SICE Bihor, sub coodonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au fost strânse date care arată că reprezentanții celor trei firme vizate de descinderi au acționat din 2014 până în prezent.
Concret, aceștia ”ar fi creat mai multe mecanisme frauduloase cărora le-ar fi dat o aparență de legalitate, prin încheierea unor contracte de prestări servicii financiare, care au pus creditorii (bugetul de stat și furnizorii), în imposibilitatea recuperării debitelor pe calea executării silite în situația neplății obligațiilor fiscale și a bunurilor/serviciilor contractate, totul în scopul ascunderii disponibilităților bănești rezultate din activitatea de comerț desfășurată”, se arată într-un comunicat al Poliției Bihor.
Anchetatorii susțin că toți banii rezultați din activitatea curentă a celor trei societăți erau încasați direct de către o altă firmă din același grup de societăți, cu sediul în Oradea. Banii nu mai ajungeau astfel în casieriile sau conturile bancare proprii ale societăților care acumulau astfel datorii uriașe față de stat și față de furnizori.
”Ulterior, banii erau folosiți discreționar, în funcție de propriile interese”, susțin investigatorii.
Prejudiciul total estimat, cauzat astfel bugetului consolidat de stat și creditorilor se ridică, în acest moment, la peste 5 milioane de euro.