O minoră de 13 ani a fost prinsă de polițiștii de frontieră în momentul în care încerca să plece din țară, prin PTF Borș, cu ajutorul pașaportului altei persoane. Agenții de frontieră au observat că fotografia din documentul prezentat la control era diferită față de persoana pe care o aveau în față. Luată la întrebări, fata a recunoscut că voia să ajungă ilegal în Germania și primise pașaportul de la o cunoștință.
Incidentul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, când minora a încercat să iasă din țară, prin Borș, ca pasageră într-o mașină cu numere de România. La control, i-a dat polițistului de frontieră un pașaport emis de autoritățile române.
”Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Așa au aflat autoritățile că au în față o minoră de 13 ani, iar pașaportul prezentat de aceasta aparține altei persoane. Copila a recunoscut că a făcut rost de document cu ajutorul unei cunoștințe și voia să ajungă în Germania.
”Imediat, s-a luat măsura întreruperii călătoriei minorei, fiind anunţaţi părinţii acesteia care au venit şi au preluat-o”, au explicat polițiștii de frontieră.
Cazul este investigat de autoritățile de graniță pentru comiterea infracțiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.