Procurorul Gheorghe Berce, delegat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la DNA Oradea, a trecut cu succes proba evaluării rechizitoriilor sau actelor întocmite în ultimii cinci ani. Magistratul bihorean a obținut 31,24 de puncte și a fost declarat admis. De altfel, toți cei 11 candidați pentru o funcție de execuție în cadrul Direcției Naționale Anticorupție au trecut cu bine această probă.
Împotriva rezultatului de la proba evaluării actelor profesionale întocmite în ultimii cinci ani pot fi făcute contestații în termen de 24 de ore de la publicare. Pentru candidați urmează interviul, între 28 și 30 octombrie, urmând ca în ultima zi a lunii să fie publicate rezultatele finale.
Cine este procurorul Gheorghe Berce
Din cei 11 candidați la concursul pentru numirea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, organizat în perioada 25 august – 30 octombrie 2020, opt sunt cu delegație la DNA. Printre ei și procurorul Gheorghe Berce, care deține funcția de șef al Secției Urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dar de la 1 iunie 2020 a fost delegat la DNA Oradea, pe 6 luni, printr-o decizie a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
În vârstă de 58 de ani și originar din Nucet, Gheorghe Berce a fost numit șeful secției Urmărire Penală din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în luna iunie a anului 2017, pe o perioadă de trei ani.
Magistratul bihorean a instrumentat mai multe dosare grele, printre care cel al medicilor corupţi de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Bihor și cel al prodecanului Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, Constantin Romanul, prins în flagrant când primea 400 de euro de la două studente pentru a le trece un examen.