Un șofer prins în timp ce conducea, băut fiind, un autoturism a fost ajutat de un polițist, un medic și un asistent medical să scape de dosar penal. Și nu oricum, ci luându-i probe de sânge mamei conducătorului auto. S-a întâmplat în Maramureș, dar agentul și cele două cadre medicale nu au scăpat de răspunderea în fața legii. Au fost condamnați cu suspendare pentru favorizarea infractorului și fals intelectual.
Situația s-a petrecut pe 2 martie 2019, când șoferul suspectat că era sub influența alcoolului a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei. Doar că, odată ajunși la unitatea medicală, ”polițistul a consimțit ca aceste probe să fie recoltate de la mama suspectului (martor în cauză) și nu de la persoana care a săvârșit fapta”, au transmis ofițerii DGA Maramureș, care au avut cazul în cercetare.
”Totodată, polițistul a atestat prin semnătura sa mențiunile necorespunzătoare adevărului din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, conform cărora mostra de sânge s-a recoltat de la suspect, în vederea determinării alcoolemiei acestuia.”
În luna octombrie 2019, agentul de Poliție Rutieră, medicul și asistentul medical implicați în această poveste au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
După un an, Curtea de Apel Cluj-Napoca a hotărât să-i condamne pe toți trei la închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului și fals intelectual. Astfel, polițistul a primit o pedeapsă de un an și 10 luni de detenție, iar cele două cadre medicale câte un an și 7 luni de închisoare.