A fost ”bătălie” mare la Jandarmeria Bihor, unde nu mai puțin de 137 de candidați și-au depus dosarele în speranța că vor obține un post din cele 11 oferite. Acestea disponibile la Detașamentul Mobil Oradea și la grupele de intervenție din Marghita și Aleșd.
Așadar, pentru cele 2 posturi de subofițer operativ principal (și conductor câine serviciu) în cadrul Detașamentului Mobil (Oradea) și-au manifestat dorința 31 de persoane. Pentru cele 3 posturi la Grupa de supraveghere și intervenție Marghita, s-au depus 34 de dosare, iar pentru cele 6 posturi la Grupa de supraveghere și intervenție Aleșd, 72 de dosare.
Cei care au dorit să obțină postul de subofițer operativ s-au putut înscrie, fără concurs, prin încadrare directă și/sau rechemare în activitate, pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă.
În perioda următoare, candidații ale căror dosare de recrutare vor fi selecționate, vor fi chemați pentru a participa la interviul condus de comisiile numite în acest sens.
După testarea psihologică și întocmirea fișei medicale tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne, celor selectați, li se vor emite actele administrative de încadrare în Jandarmeria Română.