Cei care răspândesc în mod intenționat noul coronavirus pot fi acuzați de terorism, potrivit unui memoriu al Departamentului de Justiție al SUA, citat de Newsweek.
Procurorul general adjunct, Jeffrey Rosen, a menționat că autoritățile pot avea de a face cu activități infracționale legate de pandemia coronavirusului, de la „informații false rău intenționate la amenințări care vizează anumite persoane sau publicul larg”. Deoarece coronavirusul pare să îndeplinească definiția legală de „agent biologic”, „expunerea și infectarea intenționată a altora cu COVID-19” ar putea implica acuzații legate de terorism, potrivit legilor americane actuale, a spus Rosen în memo.
Schemele infracționale identificate includ apeluri telefonice în care se făceau oferte frauduloase de măști respiratorii, dar fără intenție de livrare; aplicații și site-uri web false legate de coronavirus, care instalează programe malware, și vânzarea de kituri de teste false, leacuri și pilule pentru „imunitate” periculoase sau inutile.
Au fost raportați pacienții care au părăsit spitalele și cabinetele medicilor, jafuri și amenințări de violență împotriva primarilor și al altor funcționari publici.