Ionel Eugen Adrian, fostul director al companiei naționale Unifarm, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de către procurorii din cadrul DNA – Secția de combatere a corupției. Anchetatorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ionel Adrian, acuzat de abuz în serviciu.
În ordonanța procurorilor DNA se arată că, pe 15 martie 2020, fără respectarea vreunei proceduri și cu încălcarea prevederilor legale, fostul director Unifarm ar fi încheiat cu o firmă un contract de achiziții publice ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 de „măști chirurgicale cu trei pliuri”, în valoare de 4,5 milioane de lei.
”De menționat este faptul că, la data încheierii contractului, societatea comercială nu era avizată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuția „măștilor chirurgicale cu trei pliuri””, au arătat anchetatorii.
La două zile de la încheierea contractului, Ionel Adrian ar fi decontat către firma respectivă 3,6 milioane de lei, reprezentând un avans din valoarea contractului.
Din măștile prevăzute în contract, societatea comercială nu a livrat nicio bucată. Mai mult. după denunțarea contractului nu a returnat nici suma primită drept avans. În acest fel, ”inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi produs un prejudiciu companiei naționale pe care o conducea în valoare de 3.599.988 lei, concomitent cu obținerea unui folos material în același cuantum pentru societatea respectivă”, au arătat procurorii DNA.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul nu are voie să părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. În cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.