Avocatul Florentin Țuca, membru al Baroului București, a reacționat printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui UNBR față de inițiativa Uniunii Barourilor de includere a avocaților în ”categoria persoanelor care își desfășoară activitatea în domenii – cheie, avute în vedere pentru constituirea grupurilor prioritare la administrarea (facultativă) a vaccinului”. Avocatul Țuca îi cere președintelui UNBR, Traian Briciu, să explice dacă s-a consultat cu colegii de breaslă înainte de inițierea acestui demers. ”În fond, care “vaccin”?… “Vaccinul” produs de compania A sau “vaccinul” realizat de firma B? “Vaccinul” testat și care se autodeclară perfect “în proporție de 95%” sau “vaccinul” neverificat și care – netestat încă- are șanse teoretice de infailibilitate de 100%?”, se întreabă Florentin Țuca, a cărei scrisoare deschisă o publicăm integral în continuare.
” Stimate Domnule Președinte,
Mărturisesc că este prima mea intervenție publică sub umbrela unei “scrisori deschise”. Prima și, sper, ultima, întrucât de la primul rând simt deja disconfortul unei puneri în scenă care nu mă încântă deloc. Din capul locului, fac mențiunea că este un demers în nume strict personal, fără absolut nici o legătură de reprezentare cu societatea de avocatură pe care o coordonez.
Este un apel motivat de recenta intervenție a UNBR care – prin vocea Dumneavoastră- solicita Ministrului Sănătății “includerea avocaților în categoria persoanelor care își desfășoară activitatea în domenii – cheie, avute în vedere pentru constituirea grupurilor prioritare la administrarea (facultativă) a vaccinului”.
Ca avocat membru al Baroului București, îmi exprim profunda dezaprobare a demersului inițiat de UNBR, mă declar în afara “categoriei” pe care pretindeți că o reprezentați și vă solicit public să vă justificați această inițiativă prin răspunsuri la câteva întrebări:
1. Care este temeiul de drept (fundamentul statutar) care vă permite să mă includeți în așa numitul “grup prioritar la administrarea (facultativă) a vaccinului”?
2. Ați consultat colegii de breaslă înainte de inițierea acestui demers? Dacă da, când și cum?
3. Este cumva “grupul prioritar” la care faceți aluzie o expresie a derogării de la principiul constituțional că “toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”?
4. În apelul Dumneavoastră pomeniți în trei rânduri de “noul coronavirus”. Ce este el și care-i diferența față de cel “vechi”?
5. În scrisoarea Dumneavoastră ziceți că “apreciați strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus”. Puteți explica, vă rog, care este această “strategie” și care sunt beneficiile ei de “apreciat”?
6. După ce afirmați că “apreciați strategia de vaccinare”, menționați că “în cele din urmă, succesul strategiei de vaccinare depinde de caracterul coordonat al acesteia, fapt realizabil numai în condițiile în care toți cei care lucrează în instanțe și parchete, indiferent de poziția, în actul de justiție dispun de condiții egale.” Făceți-mă să pricep: este această “strategie de vaccinare” un succes deja “de apreciat” sau depinde cumva de “caracterul coordonat” care, înțeleg eu, încă nu e pus în practică?
7. În ce temei solicitarea Dumneavoastră ar urma trimisă Ministrului Sănătății? Are cumva Ministrul Sănătății competența de a decide care “grupuri” sunt “prioritare la administrarea (facultativă) a vaccinului”?
8. În fond, care “vaccin”?… “Vaccinul” produs de compania A sau “vaccinul” realizat de firma B? “Vaccinul” testat și care se autodeclară perfect “în proporție de 95%” sau “vaccinul” neverificat și care – netestat încă- are șanse teoretice de infailibilitate de 100%? “Vaccinul” omologat sau “vaccinul” neomologat? În prima variantă, “vaccinul” omologat în SUA, sau cel omologat în Nigeria ori Kazahstan?
9. În fine, o ultimă curiozitate: de ce când vă referiți la “administrarea (facultativă) a vaccinului” plasați adjectivul între paranteze? Cumva pentru că mâine-poimâine el, adjectivul, ar urma să fie eliminat ca vetust?
Cu cele mai bune gânduri,
Florentin Țuca”