Exporturile și importurile din România au înregistrat scăderi în primele zece luni ale anului. În datele publicate de INS se arată că, deficitul comercial de 14,85 miliarde euro, este cu 827,5 milioane euro mai mare decât în perioada similară din 2019, după ce exporturile au scăzut cu 12,2%, iar importurile au scăzut cu 8,7%.
În total, exporturile s-au ridicat la 51,07 mld. euro, iar importurile la 65,93 mld. euro.
Până în luna octombrie a acestui an, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport – 47,8% export și 36,9% import, și alte produse manufacturate – 30,6% export și 30,4% import.
În perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2020, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 37684,7 milioane de euro la expedieri și de 73,3% din total importuri.
Totodată, în aceeași perioadă, valoarea schimburilor extra-UE27 a ajuns la 13387,8 milioane de euro din exporturi și 17591,2 milioane de euro la importuri.
DOCUMENT – Analiza INS – Comerțul internațional cu bunuri al României (date estimate)