Judecătoarea Adriana Stoicescu reacționează dur, la adresa politicienilor, după ce negocierile dintre PNL, USR PLUS şi UDMR pentru împărţirea funcţiilor în viitorul guvern nu s-au concretizat.
”Imaginea hienelor împărţindu-şi un stârv…
O poză cât un milion de cuvinte, în care, cu zâmbete mijite pe sub măştile de băşcălie, fiii securiştilor şi torţionarilor bunicilor şi părinţilor noştri îşi împart ce a mai rămas din ţară. Limita abisului în care ne prăbuşim de 30 de ani nu se mai vede. Cu un cinsim rar, dezinvolt şi sigur pe el, politicianul român, indiferent la numele partidului care îl primeşte grijuliu, are un singur scop: să se îmbogăţească rapid, să stea cocoţat la putere în aşa fel încât el şi urmaţii urmaşilor lor să doarmă liniştiţi. Cu mâna pe putere, să învârtă bani şi legi, să lege oamenii care nu îi sunt pe plac, apoi să retragă la o bătrâneţe liniştită, zâmbind superior în timp ce îşi primeşte pensia, un mizilic faţă de ce va fi reuşit să fure până atunci”, este postarea facută de judecătoarea Adriana Stoicescu, duminică, pe Facebook.
Fostul preşedinte al Tribunalului Timiş, continuă mesajul, spunând că politicienii umilesc Justiţia.
”De parcă nu ar fi destul, politicianul român rămas pe din afara, fără coledzi, cum ar zice Caragiale, face ce i-a mai rămas: aruncă cu propriile dejecţii în oameni pe care nu are cum să îi înţeleagă….oamenii care au muncit toată viaţa, au dat examene toată viaţa, şi-au asumat decizii toată viaţa. Cum să tac atunci când citesc ce scrie un minuscul personaj, cocoţat vremelnic de alţii în demnităţi pe care nici măcar nu le înţelege, fără a avea nici o legătură cu justiţia? Cum să tac atunci când un politician rămas pe din afara unei scene oricum cangrenate îşi permite să afirme că Dana Gârbovan nu are moralitate şi onestitate, că Lia Savonea este un “săpun”? Cum să taci când un monument de ipocrizie şi traseism politic vorbeşte de cinste, adevăr şi morală?”, scrie Stoicescu.
Adriana Stoicescu mai spune că s-a săturat să vadă ”pipiţe de doi bani şi mojici crescuţi în puf cum ne insultă pe toţi, fără scrupule şi fără să clipească”.
”Nu mai aveţi strop de ruşine, nu mai aveţi limite, nu vă mai cunoaşteţi locul! Aţi învăţat cât au învăţat doamnele Gârbovan şi Savonea? Aţi dat examenele lor? Aţi fost vreodată în papucii lor? Aţi fost în sala de judecată cu ele? Aţi muncit la redactat sentinţe în locul lor? M-am săturat să văd pipiţe de doi bani şi mojici crescuţi în puf cum ne insultă pe toţi, fără scrupule şi fără să clipească. Pentru că insultându-le pe Gârbovan şi Savonea mă insultă indirect şi pe mine. Poate e timpul să batem şi noi cu pumnul în masă. Şi să lăsăm la o parte eleganţa atunci când hienele atacă”, se mai arată în mesajul postat de fostul preşedinte al Tribunalului Timiş.