O stagiară a obținut în instanță obligarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială la acordarea indemnizației de sprijin COVID-19 pentru avocați, aferentă lunilor aprilie și mai 2020. Avocatei nu doar că i-a fost refuzată plata ajutorului pentru această perioadă, ci i-a fost solicitată și returnarea banilor plătiți sub formă de indemnizație pe luna martie. ”Pârâta nu a respins cererile reclamantei încălcând legea, ci a făcut o aplicare diferită a textelor de lege incidente”, a arătat instanța în decizia prin care a obligat AJPIS la plata indemnizației lunare de 75% din câștigul salarial mediu brut.
Stagiară din luna ianuarie 2020 în cadrul Baroului Suceava, avocata a arătat că a depus în termen toate documentele necesare pentru obținerea indemnizației de sprijin COVID-19. Cererea i-a fost acceptată la începutul lunii mai, iar ulterior i s-a făcut prima plată, pentru luna martie.
”În ziua de 13.05.2020, a fost contactată telefonic de către o funcționară a AJPIS Suceava, (…) care i-a solicitat să returneze indemnizația pentru luna martie, pe care tocmai o primise, întrucât plata s-ar fi realizat din eroarea, susținând faptul că nu ar fi eligibilă de primirea acestui sprijin bănesc”, se arată în cererea de chemare în judecată depusă la Tribunalul Suceava. Stagiara a cerut ca solicitarea AJPIS să fie făcută legal, în scris, și să i se comunice expres ”temeiul legal în baza căruia mi se refuză acordarea indemnizației de sprijin COVID-19 pentru avocați, eu neputând acționa în consecință în baza unui simple convorbiri telefonice, cu o persoană care s-a recomandat a fi funcționar al acestei instituții”.
Ulterior, a primit de la o adresă de e-mail solicitarea de a returnarea sumei de 2.102 lei, reprezentând indemnizația aferentă lunii martie. Instituția a invocat nerespectarea prevederilor OUG 53/2020, cu privire la veniturile raportate la media celor din anul 2019. Concret, avocata nu ar fi realizat venituri în 2019 și nu exista un punct de referință la care să raporteze scăderea de 25% a veniturilor, conform prevederilor OUG 30/2020, cu modificările și completările ulterioare, susțineau reprezentanții Agenției.
Conform întâmpinării depuse de AJPIS, ”nu există temei legal pentru acordarea indemnizației de 75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020, pe perioada stării de urgență, avocaților care nu au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019”.
Argumentele instanței
”Pentru a beneficia de indemnizație, pentru avocați se prevede o dublă condiționare : să ai cu 25 % mai puțin încasări decât în anul anterior ( un prag minim), dar să nu ai încasări mai mari de un anumit prag valoric ( un prag maxim).
În cazul reclamantei prima condiție, a pragului minim, nu este aplicabilă, tocmai pentru că aceasta nu a avut deloc încasări în anul 2019. Or, este evident că nu poate coborî sub un prag care, în cazul său și din motive obiective, nici nu a existat. (…)
Din actele de la dosar rezultă că reclamanta nu a depășit pragul maxim, motiv pentru care instanța apreciază că aceasta este îndreptățită să primească indemnizația solicitată pentru intervalul martie-mai 2020.
Dar, trebuie arătat că pentru luna martie 2020, reclamanta a primit indemnizația, astfel încât prin prezenta hotărâre instanța reține doar că reclamanta are dreptul la indemnizație și pentru această luna, dar va obliga pârâta să îi achite indemnizația în condițiile art. XV alin. 1 indice 1 din OUG nr. 30/2020, modificata și completată prin OUG nr. 53/2020 numai pentru lunile aprilie- mai 2020.”
Instanța a dispus plata dobânzii aferente începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective. În schimb, a fost respinsă solicitarea avocatei de acordare a 1.000 de lei cu titlu de daune morale. ”Instanța arată că situația epidemiologică determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 a afectat, la diferite niveluri ( economic, social, psihologic și mental) întreaga populație, astfel încât situația reclamantei nu este una specială care să justifice daunele pretinse, mai ales că textul legal nu prevede în mod expres avocații stagiari. Pârâta nu a respins cererile reclamantei încălcând legea, ci a făcut o aplicare diferită a textelor de lege incidente”, au explicat judecătorii.
Decizia integrală, în format anonimizat, poate fi accesată pe rolii.ro.