Un nou proiect de lege privind măsurile pentru combaterea și prevenirea antițigănismului a trecut de Senat în această lună. Proiectul a primit un raport favorabil cu propunere de adoptare Camera Deputaților și a fost adoptat cu votul decisiv.
Astfel, potrivit proiectului, cei care nu vor respecta legea riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.
Ce înseamnă antițigănism?
Potrivit proiectului, ”antițigănism” se referă la percepția referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora și la manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor sau ONG-urilor, liderilor comunităților rome sau lăcașurilor lor de cult, tradițiilor și limbii romani.
Proiectul de lege privind antițigănismul trebuie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial ca să se aplice.
Faptele care vor fi pedepsite cu închisoarea:
- promovarea în public, în orice mod, a unor idei, concepții sau doctrine antițigăniste, precum și utilizarea în public a unor simboluri antițigăniste, fapte pedepsite cu închisoare de la trei luni la trei ani. Excepție fac actele săvârșite în interesul artei, științei, cercetării, educației sau dezbaterii unor aspecte de interes public;
- aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei organizații cu caracter antițigănist, faptă pedepsită cu închisoare de la trei la zece ani. Excepție fac persoanele care denunţă autorităţilor existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită.
România are deja o lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, prin care se reglementează faptele care constituie infracţiune şi pedepsele asociate acestora. În prezent, cei care încalcă Legea nr. 157/2018 sunt pedepsiți cu închisoarea între trei luni și zece ani pe cei care promovează idei, concepții sau doctrine antisemite.
DOCUMENT – Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului
Sper ca aceasta lege sa fie aprobata si de presedintele Romaniei in semn de respect pt cetatenii Romani de etnie Romma, precum au fost reprobate si legile pt alte minoritati din Romania!
Multumim!